Cum aşa?

Articolul ăsta din Gazeta Sporturilor ne spune cum că teatrul a “luat faţa” fotbalului. Prilej de nedumeriri multe şi mari din partea mea. Pe rând:

1) Îmi amintesc de un banc, de pe vremea ailaltă. Care spunea cam aşa: “Domne, dacă la noi e atât de bine şi la ei e atât de rău, atunci de ce la ei e atât de bine, iar la noi atât de rău?”. În cazul nostru – dacă pe stadioane merg atât de puţini oameni, iar la teatru atât de mulţi, atunci de ce sunt atât de puţini spectatori de teatru şi atât de mulţi spectatori de fotbal?

2) Să spunem că articolul e valabil pentru Bucureşti. Dar, iarăşi constat că e jale şi prăpăd când ne comparăm cu capitala. Nuuuuuuuuuuuu, nu în sensul că, la noi, la fotbal, vin mulţi, iar la teatru vin puţini, ci în sensul că nu vin nici la fotbal, nici la teatru (mă rog, festivalul a fost altceva, ca şi sistemul organizării spectacolelor…)

3) Dacă tot vin la teatru, de ce mama naibii nu îi şi civilizează teatrul? De ce se scuipă, în continuare, coji de seminţe pe jos, de ce înjură ca la uşa cortului, de ce continuă să asculte manele?

Aşadar, dacă studiul ăsta are o concluzie pozitivă, de ce atât de gri prezentul?