Profesorul nostru de istoria culturii si civilizatiei era in anii facultatii un tip destul de potolit. Am auzit fel de fel de vorbe despre transformari de-ale lui in perioada care a urmat, transformari nu tocmai flatante. Dar si despre mine am auzit atatea bazaconii incat… In fine, pana nu vad, nu cred!

Asadar, potolitul meu profesor ne-a povestit la un  moment dat o intamplare traita in Japonia in timpul unei vizite oficiale. Grupul de romani a fost dus intr-o gradinita unde stateau, asezati cu piciorusele in apa, 20 de copii, care se jucau un joc de dexteritate, in care, „inarmat” cu o undita cu un carlig in varf, fecare copil trebuia sa agate un peste din plastic, prevazut cu un inel pe spate. Ceea ce povestea profesorul nostru ca il impresionase teribil era faptul ca, desi in grup existau si copii mai indemanatici si copii mai putin indemanatici, in vreme ce picii din a doua categorie se chinuiau, uneori minute bune, sa scoata din apa animalul cu pricina, ceilalti erau atenti, concentrati la stradania colegului lor. Nici o foiala, nici un „doaaamna, fac pipi”, ori „doaaaaaaaaaamna, ia uitati la….” te miri cine, nici un joc paralel cu piciorusele in apa. GRUPUL avea o tema, o problema.

De fapt, nu! – problema o avem noi, care nu suntem in stare sa ne asumam decat misiuni individuale. Chiar daca, adeseori, ele sunt cu mult mai meschine decat ale colectivitatii…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s