Cairo. Un oraş cât o ţară. Mai exact cât România – 25 de milioane de locuitori. Densitatea este inimaginabilă, iar agitaţia la fel. Nu există reguli de circulaţie: traversezi când vrei şi pe unde vrei, iar maşinile sunt, cu toate, conduse de şoferi parcă daltonişti, care trec nonşalant pe roşu, claxonând aproape încontinuu, isteric, fără a fi însă luaţi în seamă de nimeni. Din două în două minute cineva îţi mai spune pe stradă, tronc!, un wellcome binevoitor, privind curios la ochii tăi albaştri ori la pielea albă. Senzaţia de ospitalitate copilărească, lipsită de griji, te domină.
New York. Un oraş cât o tară. În jur de 20 de milioane (în fine, locuitori sau rezidenţi legali…). Densitatea este inimaginabilă. Regulile de circulaţie sunt simplificate la maximum: în Manhattan se circulă pe străzi şi bulevadre (streets ori avenues) într-un singur sens, iar pietonilor semaforul le „spune” stay ori walk, ca să nu aibă argumentul că n-au priceput culoarea… Dar tot inutil – se traversează (când aglomeraţia o permite!) pe unde se nimereşte, iar oamenii par că aleargă. Senzaţia de Babilon modern, grăbit, te domină.
DAR!
Egiptenii, deşi mişună mai ceva ca americanii, par a nu se grăbi foarte tare. Singurul lucru care îi energizează este termenul tip, în traducere liberă „bacşiş” (poate firesc, nivelul de trai, inimaginabil de scăzut, face ca, bunăoară, un profesor universitar să aibă un venit lunar de 200 de dolari). În rest, par a purta pe umeri întreaga istorie de mii de ani a Nilului şi a piramidelor, povară care îi sleieşte de forţe. O lume bătrână, alcătuită din oameni tineri…
Americanii au ceva stins în ochi. Parcă nu sunt suficient proteinizaţi. Parcă i-a bătut soarele în cap sau i-a intoxicat Big Mac-ul. Dar, aparenţa anemică nu îi împiedică să fie grăbiţi, dar şi productivi. Sunt, în fapt, reprezentanţii celui mai important oraş al celui mai important stat de pe planetă! Un stat a cărui istorie se contabilizează în sute de ani… New York-ul, o lume tânără, alcătuită din oameni bătrâni…
„Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi” spunea Brâncuşi. Asemănarea societăţii româneşti cu cea egipteană m-a făcut să gândesc odată în plus, că nu energia tinerească ne lipseşte, ci consumul ei riguros, cu-minte. Nu, noi nu suntem încă morţi. Dar, vai!, nici vii pe de-a-ntregul!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s