Este o buna prietena. (Daca rasfoiti blogul asta, va prindeti cine e…) Ei bine, Alexandra pleaca la Paris. Mai precis, la Sorbona. Uau! Impresionant!!!

Cum a ajuns acolo? Pai… simplu! Lasand usa deschisa. Vietii. A spus intr-o zi – „mai, ce mare scofala sa ajungi student la Sorbona?”, a incercat si a reusit. Adica a facut ceea ce muuuuulti  dintre cei pe care ii cunosc nu au facut-o. Cetateni dotati, cu talent de la Al de sus, dar care nu l-au avut pe „Yes I can!” in traista…

Sa lasi usa deschisa. Sa „lasi sa ti se intample” cum spunea profesoara noastra de actorie. Sa fii acolo pentru ca „acolo” sa aiba cum sa ajunga la tine. Sa incerci, oricat de anapoda pare. Sa intinzi mana si sa iei, sa iti umflii pieptul de aer si sa strigi, sa ceri, sa canti. Sa opui viata ta, tristetii versurilor lui Wilde

Eu voi chema nedate sarutari

Si cantece ramase necantate…

Pentru asta, pentru senzatia pe care o ai cand pieptul iti rupe panglica liniei de sosire, e nevoie de dorinta, forta, tenacitate, dar mai ales de nebunia de a risca lasand usa deschisa, sa se faca un curent nebun, care sa iti transforme viata intr-o varza vraiste. Dar, in definitiv, asta e – take it, or leave it!

rene-magritte-la-victoire

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s