Sunt imagini, fraze, idei, sunete, care au o rezonanţă aparte în tine. Fie par a pre-exista în tine, fie a îţi aparţine în mod intim.

În ceea ce mă priveşte, un atare text este monologul pe care l-am spus în „Cezar, măscăriciul piraţilor” acum ani buni şi peste care am dat deunăzi. Îi mulţiumesc Mihaelei Săsărman care l-a croit pe textul original al lui D.R. Popescu ajutat de scrierile lui Cezar.

„Tu eşti un artist. Nu eşti un ins mediocru, şi să te fereşti să ajungi! Mediocritatea va ruina republica romană. Mediocritatea are întotdeauna dreptate: pentru că nu face nimic nu i se poate imputa nimic. Ea roade cu tenacitate. E plină lumea de haina ei aurită – aurea mediocritas. Invidia ei se numeşte ştiinţă. Mă vor înjunghia cu 24 de pumnale 24 de capete mediocre! Ei întotdeauna, mediocrii, proştii, vor câştiga partida, căci lor nu le e scârbă de nimic, nici de propria lor scârnă. Ei nu se scârbesc, ei rod, sunt tenaci, şi oricât ai da cu ei de pământ, au slănina groasă, şi nu crapă şi au întotdeauna dreptate, căci fac pe modeştii.

Mă scarpin în ureche. E în asta ceva neomenesc? Ei bine, ei vor spune că vreau să distrug republica romană. Sunt un om educat, elegant, cum o să distrugă un asemenea om republica? Dar ceea ce vreau să distrug este mediocritatea republicii, mediocritatea, cerşetoria de avere, de onoruri, specula, demagogia. Nu vreau să fiu conducătorul unei comunităţi de oameni umili, de cerşetori care stau cu capetele plecate şi aşteaptă. Vreau o naţiune de oameni liberi, puternici. Dar ei se tem de această libertate şi vor spune că vreau să instaurez tirania. Vor complota împotriva mea, pentru ca oamenii mei şi poporul să stea umili în faţa unor funcţii deţinute de mediocrităţi respectabile, şi să asculte şi să mulţumească pentru nişte firmituri. Ei se tem că atunci când voi ajunge rege îi voi stârpi. Fiindcă voi da poporului drepturi. Iar ei vor spune că mă prefac, că vreau să cuceresc mulţimea dându-i pâine şi libertate. Dar ei, dacă ştiu atât de bine cum se cucereşte mulţimea, de ce nu dau ei mulţimii pâine, libertate şi spectacole? De ce nu merg ei în războaie alături de prostime? E uşor să ai dreptate când vorbeşti în senat ca ei. Vor striga că vreau să strivesc republica şi să devin tiranul Romei. Dar ce înseamnă pentru ei republica romană? Înceamnă bunăstarea lor, lenea lor, viaţa lor de porci. Acum Roma este umbra unui stat ilustru. Eu o voi acoperi de glorie, nu Brutus, nici Cassius! Eu sunt acela care, aflându-mă pe malurile Rubiconului, în fruntea cohortelor mele, mă voi opri puţin pe loc şi, cugetând cât de grav este lucrul pe care sunt gata să-l încep, mă voi întoarce către cei de lângă mine şi voi spune…

Este o certitudine că fiecare om îi urăşte pe cei care au fost aşezaţi deasupra lui; că oamenii vor ceda ceea ce posedă tot atât de uşor precum vor îngădui leii ssă li se smulgă hrana dintre colţi; că tot ceea ce un om doreşte  să înfăptuiască trebuie să desăvârşească în această viaţă, deoarece alta nu există.

Ei bine, este o certitudine desăvârşită că nu va veni nici o epocă de aur şi că niciodată nu va putea fi constituit un guvern care să îi dea fiecărui om ceeea ce în fericeşte.

Condiţia de conducător adaugă noi grade de însingurare. Fiecare ordin pe care îl emitem sporeşte măsura în care suntem singuri. Visul vidului nu este, cum am crezut odată, imaginea morţii. Ci dezvăluirea a ceva cu desăvârşire rău, starea în care întrezăreşti sfârşitul tuturor lucrurilor.

După cum dragostea nu e altceva decât dorinţa de a fi iubit şi nevoia de a fi centrul statornic al atenţiei altuia, în deşertul vieţii.

Eu sunt acela care, aflându-mă pe malurile Rubiconului, în fruntea cohortelor mele, mă voi opri puţin pe loc şi, cugetând cât de grav este lucrul pe care sunt gata să-l încep, mă voi întoarce către cei de lângă mine şi voi spune ALEA IACTA EST!”


Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. Marian Bratescu spune:

    Textul e grozav. Convingator. Dar tragic. ”Visul vidului nu este, cum am crezut odată, imaginea morţii. Ci dezvăluirea a ceva cu desăvârşire rău, starea în care întrezăreşti sfârşitul tuturor lucrurilor.” I’ve been there.

  2. c spune:

    A spus-o chiar Caius Iulius!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s