– Acum câteva săptămâni prietenul Traian m-a „ornat” cu un dar. M-am uitat ca la poarta nouă la el, n-am înţeles mare lucru, dar am piceput ceva: că ar fi fost nevoie să îl dau mai departe la alţi cinci bloggeri.

Ete’ na! Cui Dumnezeu? Păi eu nu am „socializat” de fel în spaţiul virtual. Eu nu am făcut treaba asta decât ca dorinţă de a nu îmi pierde condeiul. Atât şi nimic mai mult! Aşa că am rămas cu darul în traistă şi, probabil, cu impresia de mârlan pe care i-oi fi trezit-o dragului de Traian.

– În altă ordine de idei, acum o săptămână, am avut proiectul ăla comul, cu Kiss FM (era să spun cu Mugurel…). Toate bune, toate frumoase, toate OK din punctul de vedere atât al organizatorilor cât şi al participanţilor, doar că… Lume puţină! Al naibii de puţină faţă de ce ne-am dorit noi!

………………………………………………………………………

Ce au în comun aste două informaţii?

Azi am intrat pe blogul ăsta (unul din puţinele bloguri locale de care ştiam) şi am aflat despre o „leapşă” (aia ce Dumnezeu mai este???), primită de apropitar din parea lu’ cineva. Link, căutare, apoi iar link, apoi iar, şi aşa mai departe. Şi, uite-aşa, am aflat despre o mulţime de băieţi (generic vorbind…) deştepţi, care postează de zor, putând deja vorbi despre o blogosferă activă în Giurgiu. Aşa încât mi-a trecut prin minte să propun un demers comun, să vedem ce sorţi de izbândă avem. Dacă propunem în comun un ceva, un checheşoz, un fie-ce-o fi! Ideal ar fi, însă, să n-aibă treabă cu politica, nu de alta, dar se interpretează… Pe de altă parte, ca să nu se spună că îmi doresc eu să fiu moţul târgului, să lăsăm la latitudinea tuturor ideea care ar trebui promovată, iar propunerea/propunerile nu le fac eu. Ideea contează, şi  demersul comun.

Şi iată şi giurgiuvenii pe care i-am descoperit blogărind în spaţiul virtual:

http://sictireli.wordpress.com/

http://adrabell.blogspot.com/

http://bloguluibobo.blogspot.com/

http://nickypana.blogspot.com/

http://www.metaxatraian.blogspot.com/

http://ereena.blogspot.com/

http://ionelmuscalu.blogspot.com/

http://pepimustateanu.blogspot.com/

http://giurgiuro.blogspot.com/

…………………………………………………………………………………………………..

Nu, lista nu e limitativă. Nu am pretenţia că am dat de toţi cei care au postat aproximativ fluent relativ la spaţiul în care existăm. Lista poate accepta oricând update.

Nu, n-o să încerc eu să adun într-un demers comun efortul tuturor. Ce spui, Traian, încerci tu?

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

17 răspunsuri »

  1. Traian spune:

    M-as baga daca as sti ce trebuie sa facem. Eu nu as ocoli zona politica, dintr-un motiv simplu. De aici ni se trag toate bubele dulci. Maaamaaa ce mi-ar mai placea sa stiu ca facem front comun, sa spunem la alegeri si ne impune un punct de vedere. Ia sa stie ei ca noi blogheristii giurgiuveni avem in spatele nostru vreo cateva sute de voturi cu care putem schimba soarta unui candidat. Ei, ia sa-i vezi cum intra urgent in legatura cu noi. Poate ajungem sa ne punem candidatul nostru. :))
    Dar daca nu vreti politica, atunci cautam altceva. Ne gandim. Dar sa fie ceva care sa conteze pentru cetate. Nu o inatlnire la o bere sau la un bal mascat ca nu ma bag. Daca are cineva o idee sa o posteze aici, pe acest blog.

  2. Subscriu. Astept propuneri .

  3. […] Prietenul meu Cosmin, giurgiuvean din tată în fiu ca şi mine, are o idee. Şi-a exprimat-o pe blogul personal. Consider ideea excelentă. M-aş bagă să o punem în operă dacă aş şti ce trebuie să […]

  4. c spune:

    Traian, pentru o bere ne puteam întâlni oricum, mai ales că una „virtuală” e mai puţin reconfortantă. Deci nu se punea problema unui demers minor.
    Cred că ar trebui să luăm în calcul mai întâi numitorul comun – suntem nişte oameni care leagă câteva idei coerente, deci nişte ne-stupizi. Ar trebui însă, insist, „sunată goarna”, ar trebui realizat care e dimensiunea reală a „catalogului”… Ideea cu „leapşa” eu n-o cunosc ca lumea (adică…?), dar cred că oamenii cu care ai tangenţe din blogosfera locală ar trebui anunţaţi, într-un mod concret. Am propus să o faci tu din varii motive – de la cele legate de activitatea, poate, cea mai agresivă pe net (stai, fiară, termenul nu era depreciativ…), până la posibilitatea răspândirii ideii (şi) pe sticlă (tu şi cu scânteile tale!)
    DECI (aici merge, e concluziv!): hai să anunţăm pe orice cale oamenii, să subscrie la un post pe care te invit să îl faci tu, pe blogul tău. Lista să rămână deschisă, dar să existe un dead-line formal, apoi , după ce ne-om cunoaşte care şi cum suntem, vin ele şi ideile (ne de alta, dar propunerile unuia poate cad greu la stomac şi ucid ideea din faşă).

    P.S. Insist ca ideea să o promovezi tu, pe blogul tău. Măcar că eşti mai simpatic, mai înalt şi mai frumos ca mine! Aşa că hai, post nou şi genunchi tari!
    P.P.S. Nu glumi, apropos de candidat. Ştii că pe Băsescu l-a intervievat înaintea alegerilor Zoso? Aşa că…

  5. sictireli spune:

    Ete ca SICTIRELI tacmai ce a pornit ofesnsiva. dar, breee, asta nu se face asa… ca vaca-n targ, se face cu schepsis, cu capatana (care o are cu el!), cu chichirez. Altfel pare ca jucam leapsa. Trebuie, musai, sa ne vedem la ochisori, sa stabilim cateva reguli. Sa fie clar pentru toata lumea.

  6. Traian spune:

    Lasa-ma cu Zoso ca este un bou. Daca-l prind il bat. Interviuri aranjate mai stim si noi cum se fac. Noi ar trebui să punem de un blog cu atitudine. Sa-i usture. Sa le faca piele de gaina. Sa li se zbarleasca, sa li se crape capul, sa-i vedem in genunchi, sa-i ardem cu firul incins, sa umble cu capul bandajat. Sa nu doarma noaptea de teama ca a doua zi vor fi pe prima pagina in toate blogurile giurgiuvene si nu numai. Sa urle motoarele de cautare cu numele si faptele lor de tot cacatul. Daca facem asa ceva, ati gasit in mine un sprijin, daca nu… cautati-va de drum ca va rup picioarele daca va prind la usa blogului meu.

  7. c spune:

    @ Cătălina

    Bun venit! Şi… dă mai departe!

  8. c spune:

    @ Sictireli

    Reguli, reguli! PERFECT! Asta trebuie. Şi chiar nevoia de reguli e o regulă!

  9. c spune:

    @ Traian

    Rău eşti de când te ştiu. Aşa să rămâi! Să fim răi, e în regulă!

    P.S. Despre Zoso… Pe tine te-a înjurat în persoană? Pe mine da, aşa că… un pumnişor ţi-l închiriez şi io…

  10. alexghe spune:

    Salut Cosmin, avand in vedere ca un singur lucru ne uneste pe toti cei nominalizati de tine aici, si anume faptul sa suntem giurgiuveni, ma gandesc la un demers ce rezoneaza cu originile noastre sudiste si ca sa vezi cat de indarjit sunt cu ideea asta a orasului fara identitate, ma gandesc la un proiect ce cauta identitatea dorita si identitatea actuala cat exista. 🙂 In finem idei sunt multe, dar mi-a placut cum ai spus ca exista o blogosfera giurgiuveana, si am sa fac o sectiune speciala pe blogul Giurgiu vazut prin ochiul care vrea sa vada, cu bloggeri giurgiuveni, dar si cu bloggeri giurgiuveni ce sunt preocupati de Giurgiu,care sunt …foarte putini defapt. 😉

  11. alexghe spune:

    Dupa calculele mele are in jur de 2000 de cititori activi si cu vizite constante zilnic (blogul meu are in jur de 500 zilnic) ceea ce inseamna o expunere a informatiei unui public mult mai intelept, tanar de regula, si cred eu mult mai mare decat orice ziar politic giurgiuvean. Aici sta puterea unei uniri intru idei a blogosferei giurgiuvene.

  12. c spune:

    PERFECT de acord, Alex! Marea problemă este, cred eu, cea a aplicativităţii unui atare demers. Vorba lui Traian – să ne vedem, s-o punem de un brainstorming, iar apoi… Cei 2000 despre care vorbeai tu trebuie să fie mişcaţi, puşi la treabă, ACTIVAŢI. Ăsta e marea provocare – transformarea lor din subiecţi civici şi sociali pasivi în subiecţi activi.
    Altminteri, o facem numai de dragul unei beri comune, cum spunea tot bătrânul şi înţeleptul de Metaxa…

  13. RoMel spune:

    Vin si eu cu o propunere . O singura regula : nicio regula ! In rest despre constrangeri ca despre morti – numai de bine !!!!!!!

  14. c spune:

    Cam general… Şi uşor cam anarhist… Dar – majoritatea decide! (poate asta poate fi regula de bază!)

  15. RoMel spune:

    Orice regula poate fi anarhista cand o privesti de-afara. Sistemul intern o poate percepe insa ca liberalista . Dar …ma rog , era doar o incitare …cum ai banuit .
    Problematic mi se pare anarhista propunerea initiala . Ca sa nu-i spun neorganizata . Hai sa facem ceva pe care nu stim cum sa-l definim si care nu exista . La ce sa aderi ideologic daca lipseste esenta, ideea ? Pe principiul ca le facem noi din mers ca suntem ” intelijenti ” ?
    Extrapoland si imaginativ lucrand la scenarii, o solutie ar fi sa reusim sa fim acei cativa ( cel putin ) care nu lasa urma de indiferenta pe unde trec . Despre care sa se spuna cu invidie si necaz : ” Iar au astia ceva de comentat ! ” , sau cu placere si incantare : ” Ce bine au spus-o /facut-o ! ” Ceva intre draconicul Metaxa si temperat – mediteraneanul Cosmin . ( termenii de comparatie au fost alesi pe criterii de audienta si in timpul experimentului nu au suferit „demage” -uri substantiale ) . Ceva definibil ca SINE QUA NON ! Ceva care sa devina implicit , nu ca normalitate ci ca implicare . Grupul poate fi SINE QUA NON daca determinam sa fim priviti asa . Asa cum au facut altii nu neaparat ca si scop ci ca firesc al vietii lor .
    Sa fim SINE QUA NON , frati masoni !

    Peseu ( pentru Metaxa ) : As vrea sa te vad cu „cineva ” in furca-ti de antipolitician si din care sa curga sange galben cu usoare dare albastre provenite de la o mica sageata ( bleu sters si asta …. din pacate; caci albastrul e una din culorile de baza nu se „fabrica ” se mosteneste , mai ales in domeniul asta sangvin ) . Sper ca Giruviuveanul sa aiba poze si pentru scenariul asta !!!!

  16. c spune:

    Mamăăă, ce tare îmi place. Simt miros de neuroni, chiar dacă uşor cârcotaşi. Gândim, gândim, procesăm…
    Iar, în ceea ce priveşte, Traian – touche!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s