“Gazdele” noastre au fost cei de la Gallaudet University. Cea mai mare instituţie de învâţământ superior din State rezervată persoanelor cu deficienţe hipo-acuzice. Un rmic oraş! OK, am exagerat – un cartier (şi n-am mai exagerat!)

Condiţiile de acolo erau peste ce ar bănui orice student din România. Nu vorbesc despre cantina de unde puteai să îţi alegi dintre cel puţin o sută de feluri de mâncare, pentru toate gusturile şi toate obiceiurile, contra a 10-12 dolari (se plătea „burta”, adică plăteai, după care mâncai până te săturai). Nici despre microbuzul care deservea exclusiv membrii campusului, cursele regulate „legându-te, practic, de centru oraşului, nici despre „free internetul” wireless la dispoziţia oricui, nici despre stâlpii plasaţi prin interiorul campusului, cu butoane aprinse, pe care scria „emergency” (pentru a putea fi reperat, în caz de probleme de orice fel, în orice punct al campusului, sau despre cele două stadioane de sport, iluminate permanent (cum naiba s-o fi manifestând la oamenii ăştia criza???), sau despre hotelul cu sistem video intern, menit să ţină în contact vizual, pentru limbajul gestual vizitatorii, sau…

Nu vorbesc despre nimic din toate astea. Vorbesc numai despre cele TREI (???) săli de spectacole din campus! Dotate mult peste ce îşi poate dori un teatru din România, ele erau chemate să slujească dorinţei de a se manifesta artistic unor tineri, totuşi, cu deficienţe cel puţin acustice! Cursuri de teatru, balet, muzică şi tot ce îşi puteau dori, susţinute de o aparatură din care, bunăoară, nu lipsea o maşină de vânt, ca să mă rezum numai la ea… Cărţile cu şi despre teatru le întâlneai la tot pasul, iar recuzita nu lipsea (ce e drept, înghesuită oarecum de-a valma pe te miri unde). Trei săli unde putea funcţiona, în oricare, oricând, un teatru profesionist!

Una peste alta, gazda noastră a fost un institut care oferea ORICE studenţilor, dar şi oricui care îi trecea porţile.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

4 răspunsuri »

  1. ana maria trasnea spune:

    m-am întristat mai tare după ce am citit articolul ăsta, nu pentru că aş fi vreo visătoare şi nu ştiu în ce ţară trăiesc, dar mă gândeam a câta generaţie după mine va beneficia de ceva… măcar similar……şanse mici, visuri mari, speranţe încă vii… dar pentru cât timp?

  2. sictireli spune:

    Doamneee, ce interesata este blogosfera de aventura ta americana. Baieti, mai rasfirati. Cosmine da cate un kil sa ajunga la toti. :)) Macar eu te citesc. Ce bine ma simt ca nu sunt inghesuit.

  3. c spune:

    Măi nene, n-am zis eu că scriu PENTRU MINE? Uite, dacă vrei, îţi promit că postez pe… să zicem… 25 aprilie (îţi convine, sau vrei altă dată?) un comentariu la care să am… 25 de comentarii! Cinstite, nu făcături! Mulţumit?

  4. sictireli spune:

    De acord, dar sa fie pe 23 aprilie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s