… Aşadar cel mai înalt edificiu din oraş. Adăposteşte cele două camere ale Parlamentului (ei îi zic Congres…) – Camera Reprezentanţilor (alcătuită dintr-un număr de membrii corespondent populaţiei fiecărui stat federal) şi Senatul (compus  din câte doi membri din fiecare stat). Cănd se află în sesiune, fiecărei camere i se înalţă un steag pe clădire.

Am intrat înăuntru, trecând de două filtre până în înăperea Senatului, unde… se lucra. Mai exact se vota. Nu ştiu ce amendament. Mă uitam stupefiat la încăperea unde s-a decis intrarea în cele două mari războaie ale secolului trecut, dar şi intrarea în Afganistan ori Iark. Stăteam sus, ca în tribunele unei arene de sport. Ar fi fost imposibil să fi trecut cu arme ori mai ştiu eu ce blestemăţii, dar un protest de modelul celui cu pantoful aruncat în George W. nu. Şi stăteam în camera celui mai potent stat din lume…

Am asistat şi la un film care preamărea istoria Statelor Unite. Hollywoodian, propagandistic, m-a amintit oarecum de producţiile perioadei proletcultiste de la noi. Dar, parcă, în locul ăla, nu m-a deranjat foarte tare.

Am vizitat Capitoliul cu un ghid destul de suficient (de fapt o ghidă), care nu îşi pierduse însă întru totul din zmbet. Clădirea este asemenea unui monument, cu poveşti în aproae fiecare încăpere a sa. Statui multe, dintre care cea care ar merita numită este cea a lui Lincoln, executată de acelaşi sculptor care a „comis” şi grupul statuar de pe muntele Rushmore. În plus, am intrat şi într-o încăpere care ar fi trebuit să adăpostească mormântul lui Washington. Primul preşedinte al SUA a murit însă înainte de a se finaliza lucrările şi a fost, în consecinţă, înmormântat la ferma sa.

Una peste alta, Capitoliul mi s-a părut piesa de rezistenţă a oraşului, simbolul forţei populare, sau a ceea ce vrea să se afirme că ar fi ea.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

3 răspunsuri »

  1. Sictireli spune:

    Hristos a Inviat! Sa ai pace si Lumina in suflet.

  2. Catalina spune:

    Hristos a Inviat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s