Nu, nu, nu deja vu!

Există dăţi în care ai senzaţia că ai mai văzut un loc, un om, că ai mai trăit un sentiment, o dorinţă, o spaimă, că ai mai spus cuvintele pe care le spui… Este deja vu-ul, deja văzutul

Dar cum se cheamă starea în care ai fi vrut să faci ceva, ai o poftă inexplicabilă, o pornire de a fi trăit deja ceva-ul ăla? Deja voulu – deja vrutul…?

Aş fi vrut să fi scris eu următoarea poezie. Nu îmi ajunge că e scrisă de cineva – Ana Blandiana – mă străbate atât de tare încât îmi aparţine deja, subit, ca o iubire la prima vedere. Prea era de mult timp în mine, chiar dacă nu îi dădusem rostire…

Ce nenorocire să ştiu

Că nu exişti decât în mine,

Să nu te simt în nici un fel

Şi totuşi să nu mă îndoiesc

Că eşti acolo!

Dar dacă, totuşi, m-ai părăsit

Şi eu îngrijesc cu supunere

Şi ridicol devotament

Frumoşii pereţi ai statuii

Goale pe dinlăuntru

Fără nici o fisură

Prin care să se poată zări ceva –

Întrebând încet, cu spaimă, din când în când,

„Eşti acolo?”,

Deşi ştiu că tu nu răspunzi

Din principiu…”


E a mea!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. teatrulmasca spune:

    off topic
    te asteptam deseara la spectacole si la …tort 🙂

  2. c spune:

    A ajuns?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s