Sentimentul ăsta îmi părea total străin: nu îmi sare inima din piept când joacă Naţionala de fotbal (mai degrabă pătimesc la meciurile împiedicaţilor de la Dinamo!); nu mă pişcă nici un pic mai mult Balada lui Ciprian Porumbescu decât Oda bucuriei a lui Beethoven; Eminescu e pereche, în viziunea mea, cu Shakespeare sau Rostand; iar triumfurile olimpicilor români la concursurile internaţionale nu simt că reprezintă altceva decât excepţiile care confirmă regula bolii sistemului de învăţământ autohton. Bref, decretasem: nu sunt patriot!

Până într-o zi. Când am realizat cu câtă meticulozitate aranjez pătura pe pat şi strâng toate resturile de batoane lăsate pe masa de hotel cu ocazia deplasărilor în străinătate. N-am de gând să zică nimeni „normal, pe aici au trecut românii!”

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. my self spune:

    A lasa curat pe unde trecem tine de bun simt, nicidecum de patriotism. Cat despre valorile nationale…ai facut un mix aproape paradoxal…fotbal si Enescu. Al doilea parca ma face mai mult sa ma simt roman.

  2. c spune:

    Mixul e discutabil. Vorba aia – „n-am găsit altă rimă”… (poţi să mă ajuţi?)
    Cât despre patriotismul despre care vorbeam, era un fel de a spune şi a critica, delicat (ceea ce lasă românii după ei în străinătate). Puteam spune că tot comportamentul mi-l nuanţez şi potenţez suplimentar în deplasare, cu grija suplimentară a faptului că bunul-simţ despre care vorbeai este unul perceput în acel caz de străini ca general, ca românesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s