În adolescență, am văzut la Constanța (mai precis, așezate pe aleea ce ducea la mozaicul roman de lângă Muzeul de Istorie) câteva pietre funerare romane. Peste ani, am constatat că ele au dispărut, din considerente care îmi scapă.

Pe ele stăteau scrise, ca un fel de CV-uri funeste, date referitoare la defuncții care odihneau în locul de unde fuseseră luate. Ceva de genul ”Aici ohihnește Marcus Novus, de meserie cismar. A avut cinci copii și a locuit în cetatea Histria până la vârsta de 58 de ani”. Cam așa ceva, date seci, care mai cuprindeau, eventual, numele soției ori motivul bolii care îl răpusese pe respectivul.

Unul dintre monumente mi s-a părut, însă, cu totul diferit. Ceea ce-l făcea aparte era o privre pe care defunctul o avusese asupra menirii trecerii sale prin viață. După tot pomelnicul biografic, persoana respectivă ceruse de cuviință să încheie astfel: ”Mergi cu bine călătorule, și fii fericit, mai ales pentru alții”.

Am gândit mulți ani ce vroia să spună cu vorbele respective. Fii fericit pentru alții ar însemna datoria pe care o avem față de cei de lângă noi de a ne aranja viața armonios, sau motivarea propriilor bucurii în legătură cu fericirile semenilor? N-am deslușit gândul care a stat în spatele sfatului post-mortem. Cu timpul, însă, am încetat să mă mai întreb. Fiindcă, în definitiv, nu cred că are vreo însemnătate. Cred că e unul și același lucru: invitația la generozitate, la împărțirea feliei de paradis existențial cu cei de-aproape…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s