M-am decis să vorbesc de azi încolo despre oamenii lângă care stau zi de zi ”la locul faptei”. Vor fi un fel de fotografii mișcate despre colegii mei de la Masca, nu de alta, dar găsesc că subiectul îi va interesa pe unii care mișună pe blog, dar și pe mine, peste ani.

…………………………………………………..

Încep cu Ana. Daponte, desigur. Datontea pentru mine (așa i-a spus o cucoană de la o firmă de catering, unde sunase ca să comande de mâncare…). Hai să explic de ce încep cu ea – este omul din trupă pe care îl cunosc de cel mai mult timp și, în plus, mai e și giurgiuveancă de-a mea. Giurgiuveancă îmbâcsită, cum îi spun  eu. Am o scuză – și ea îmi spune giurgiuvean îmbâcsit, așa că suntem chit.

Pe Ana am cunoscut-o pe când eu eram un proaspăt absolvent de ATF re-venit în Giurgiu ca să rup norii pe scenă, dar să și lansez la apă (scenă) copii talentați din oraș. Nu o mai făcea nimeni pe atunci (de fapt nici acum…), așa încât anunțul referitor la cursurile de actorie ale Școlii de Arte a fost primit cu maxim interes. Lume multă, triere la sânge, clasă solidă (din zece absolvenți, patru au făcut teatru). Eram chiar ușor infatuat (avea să îmi treacă mult mai târziu…), iar copiii mei îi tratam ca pe tinere talente, artiști în devenire, nu a ca pe simpli învățăcei. Iar ei erau mândri, măcar pentru că fuseseră aleși dintr-o sută de oameni, câți veniseră în prima zi.

Printre ei, însă, o intrusă. Un drac de fată de clasa a șasea, pe care o văzusem la o serbare în Sala mică a teatrului, absolut întâmplător, și a cărei energie scenică îmi spusese ceva. Ce? Habar n-am, nici măcar acum, după atâția ani. Am văzut-o, mi-a plăcut, și i-am spus directorului Școlii de arte, profesorului Nicolae Mihăilă că mi-ar fi plăcut să o aduc printre ”copiii mei”. Surprinzător, fiindcă cel mai mic dintre ei era oricum cu cinci ani mai mare decât ea. Acum… cine naiba era puștoaica? Nu știam despre ea decât că era o goangă cu o șapcă în formă de cioc de rață. Soarta (dracu?) a făcut ca directorul să fi fost în sală și să îmi spună: ”aaaa, e fata doamnei profesor Daponte”. Nu m-am simțit prea impresionat, așa că am spus: ”transmiteți-i maică-sii că poate să vină la cursurile mele”. Soarta (dracu?) a făcut ca directorul chiar să ia în serios spusele mele și… iată-ne peste ani colegi la Masca. Iar pe ea iat-o răpită unei cariere minunate de profesoară! (A, să nu uit câteva amănunte nostime – mai întâi că, întrebați fiind ce le place cel mai mult la cursurile de actorie, mezina clasei mi-a răspuns: ”că pot să îți spun ție pe nume!”, apoi că a fost singurul meu ”elev de cursă lungă” – a schimbat vreo trei serii, cursurile durând numai doi ani -, apoi că a jucat în Lunga călătorie cu trenul, singurul ei film, dacă nu greșesc, dusă tot de mine, de mână, apoi că am pregătit-o și pentru facultate, unde a luat din prima).

În teatru am devenit colegi după ce a absolvit și, de atunci, așa am rămas. Nici aici nu ne ocolesc amintirile – de la cele legate de turneul din Viena, când am scandalizat-o, lăsând-o în mijlocul orașului (mai nene, are un dar să o lălăie prin magazine!!! – bine, nici chiar ca Alina, dar oricum…), până la rătăceala prin Washington, de la prăbușirea peste mine la una din ultimele reprezentații cu Gigi amoroso, chiar la începutul unui dans, până la îmbrățișarea mută din culise, într-un moment privat extrem de greu pentru mine.

Recunosc, nu am crezut că va putea vreodată anula ceva sentimentul de mândrie profesorală pe care îl încerc uitându-mă la Ana pe scenă! Ei bine, ceva l-a întrecut: sentimentul de prietenie pe care îl împărțim. Așa, ca de la îmbâcsit la îmbâcsit…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

8 răspunsuri »

  1. Ana Daponte spune:

    nu-mi vine nimic inteligento – sarcastic sa zic ca prea tare ma emotionasi… 🙂

  2. Irina spune:

    Giurgiuveanca imbacsita? Giurgiuvean imbacsit??… ah da, stiam. 😛 Nu stiu pe cine sa felicit: pe Ana ca este ceea ce este (nu a avut niciodata rabdare sa imi povesteasca ce ai povestit tu aici) sau pe tine ca ai reusit sa imi luminezi si aspectul asta al Anei 😛

    Multumesc amandorura atunci ca existati 🙂 giurgiuveni… simpatici ;))

  3. alina ionela craita spune:

    frumos!As avea insa o mica observatie de facut:alina nu lalaie prin magazine intra chiar mult mai rar decat altii dar zaboveste mult atunci se opreste..

  4. c spune:

    O fi, dar mie continuă să îmi placă cel mai mult, din postul ăsta… fotografia!

  5. c spune:

    Alina… încet… pe rând…

    Erată: în materialul de mai sus, în loc de ”mai nene, are un dar să o lălăie prin magazine!!! – bine, nici chiar ca Alina, dar oricum…”, se va citi ”mai nene, are un dar să o lălăie prin magazine!!! – spre deosebire de Alina, care nu se lălăie prin magazine intra chiar mult mai rar decât alții dar zăbovește mult atunci se opreste… dar oricum…”.

  6. Lacramioara spune:

    m-ai rascolit teribil si mi-am adus si eu aminte de inceputuri, de Ana, la care nu ma mai saturam sa ma uit pentru cata energie avea si cum umplea orice camera atunci cand era acolo… uffff… m-ai rascolit!

  7. c spune:

    Da, săraca… câtă energie avea și uite ce a ajuns: actriță… 🙂

  8. ella spune:

    Super poveste!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! AI facut foarte bine ce ai facut………si astept continuarea povesti cu lux de amanunte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s