Mi-a priit să tac. Să nu postez nimic, să nu am obsesia că moare blogul meu. Lumea mai intra, mai dădea cu ochii de ultima postare, mai răsfoiau (câțiva) pagini din urmă, apoi – liniște. Era o liniște ușor perversă (dur termen, dar fără conotații nelalocul lor…), care m-a sedus de-a binelea. Dar cred că e suficient și dacă nu îmi doresc să îmi anchilozez wordpress-ul gândirii, o să așez mai jos câteva idei care mi-au bântuit, ușor, amorțeala.

*************

La nunta vară-mii (Heidelberg, Deutschland) am înțeles cum poate fi sintetizată diferența dintre spațiul carpatino-danubiano-pontic și cel alpino-rino-nordic. La noi, ieșirea de la ofițerul stării civile înseamnă (vrei-nu vrei) lăutari cu acordeon și orez aruncat în păr (dacă ai baftă și nu te trezești cu un permanent de zile mari, datorat zahărului!), la ei – acord de muzică de cameră, cu variațiuni, la pian.

*************

Am câștigat (pentru prima oară în viață!!!) un premiu sub un căpăcel de Coca-cola. M-am dus triumfător cu el la supermaketul lui pește (Mic.RO) – ne pare rău, dar nu la noi/păi nu comercializați și dumneavoastră Cola?/ba da, dar nu oferim noi premiile/păi aici văd că scrie…/nu la noi.Am făcut doi pași, alt supermarket, alt pește (de fapt, aceeași mâncare de pește) – Mega Image. O femeie mă scoate din încurcătură, vânzându-mi un pont: minmarketul din colț! Ajung la bomba cu pricina, întrebv dacă pot să îmi ridic premiul, primesc, pe lângă răspunsul afirmativ, o privire brunetă piezișă, mă îndrept prudent spre frigiderul cu vitrină, dar mă izbește interdicția din spate: Premiile nu se dau din frigider! Da – carevasăzică premiul o fi al tău, dar răcoarea lui e a noastră! Ce Dumnezeu caută țara asta în viața mea? Eu nu îmi amintesc să îi fi deschis ușa…

*************

Am realizat care e simbolul masculinității epocii mele. Dacă omul cavernelor se manifesta ca vânător, pescar și aruncător de femelă trasă de păr în peșteră, cel din evul mediu se definea ca vajnic cruciat, omul modern este stăpânul grătarului! Da, numai  bărbatul, „omul”, are drept total asupra îndeletnicirii de a sfârâii carnea pe foc! Mă rog, că ea e, de regulă, pregătită de femeie, asta e altă treabă. După cum tot la capitolul „anecdotică” intră și faptul că respectiva îndeletnicire atrage după sine, în funcție de anotimp, nelipsita tărie, șpriț sau bere.

*************

Pe blogul personal, Bogdan Ulmu amintește de un rol – Tipătescu – pe care subsemnatul l-a comis la 33 de ani!!! Am uitat definitiv! Parțial că am jucat Tipătescu, mai cu seamă că am avut 33 de ani. Pentru aceste amintiri, îi mulțumesc cu gratitudine!

*************

În fine, o fotografie care mi-a plăcut de-am murit. Merită titlul „No, you can not!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s