„Ori de câte ori se vorbește de criza teatrului sunt, într-un fel, mulțumit. Pentru a supraviețui, scena are nevoie de o permanentă neliniște. Ea trebuie să fie meru confruntată cu spaima dispariției, cu moartea iminentă. N-are voie să somnoleze și să se legene în visuri de mărire. E necesar să-i fie frică de monștri, să se împotrivească, să lupte. Altminteri, ar fi într-o primejdie reală”

O scria maestrul Beligan, tocmai în 1968, în Pretexte şi subtexte. Magic de adevărat! Doar că o sigură privire atentă ne relevă că, de fapt, acestă realitate este generată de faptul că teatrul este un organism viu. Dovada? Înlocuind termenii teatrului și scena cu cuplului și, respectiv, relației, adevărul este evident:

„Ori de câte ori se vorbește de criza cuplului sunt, într-un fel, mulțumit. Pentru a supraviețui, relația are nevoie de o permanentă neliniște. Ea trebuie să fie meru confruntată cu spaima dispariției, cu moartea iminentă. N-are voie să somnoleze și să se legene în visuri de mărire. E necesar să-i fie frică de monștri, să se împotrivească, să lupte. Altminteri, ar fi într-o primejdie reală”.

Nu?

PS. Pe post de memento: de pe 28 septembrie 2011 sunt doctorand.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Un răspuns »

  1. alexandra spune:

    Ciudat…
    Uneori prea multe nelinisti si morti iminente…ucid !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s