Domnii de la KFC, Pizza Hut și PHD (???) ne propun (cică „pentru al patrulea an consecutiv”) să donăm cel puțin un leu pentru ajutorarea copiilor din mediul rural care își doresc să își continue studiile și după clasa a opta. Emoționant de-a binelea!

Oare? N-aș pre’aş crede…

Mai întâi suntem anunţaţi că, până acum, doar 450 de copii au beneficiat de respectiva bursă. Deși nu se spune în ce/cât constă bursa cu pricina, mi se pare incredibil ca giganții cu pricina să se laude că au sprijinit școlarizarea a numai 110 copii/an, demers petrecut ȘI din banii clienților donatori! Ei, pe dracu, cum așa? Când 5 aripioare picante de vrăbiuță cu jumătate de cartof prăjit, o linguriță de usturoi și o gură de Cola înseamnă peste 200 de mii??? Cam „scoţieni”… Dar, deh, dă bine demersul la imagine!

Oricum, să admitem că nu e obligația lor. (Deși, când oferi cuiva ceva, îți respecți statutul…). Intervine, însă, a doua problemă, parcă mai urâtă decât prima. DE CE să ajungă copiii cu pricina la un liceu din oraș? Mie unul mi se pare că cei cu adevărat capabili, ajung oricum, grație pârghiilor (scârțâitoare, e drept) oferite de stat. Deci nu e vorba de cei evident dotați. Și atunci? De ce să se înmulțească rândurile eșuaților la bac, ale purtătorilor de mesaj și comportament suburban prin orașe? Rupți de la locul lor rural, proletarizați cu de-a sila și puși în postura de a maimuțări un comportament urban pe care nu l-au înțeles niciodată, strămoșii multora au născut mârlănimea de oraș care a produs generația de pițipoance și cocalari care inundă toate orașele țării. Sau multe birouri manageriale și parlamentare… A fost MAREA vină a comunismului, a cărei factură o plătim acum.

Lăsați, copii, rămâneți acolo unde puteți să aparțineți în mod natural unui mediu căruia să îi fiți utili, în chip onest.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. alexandra spune:

    Exista si copii dotati care nu isi permit sa cumpere caiete,hainute…si nu isi pot plati biletul de autobuz….Pentru acestia sunt de acord !

  2. c spune:

    „Există” și nevoia acută de a nu omorî viața în mediul rural, rupând de acolo orice flăcău cu o cât de mică brumă de creier în cap!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s