M-am născut în București. Martori îmi sunt (doar) certificatul de naștere, buletinul, și o echipă de cadre medicale ieșită probabil demult la pensie.

Cu toate astea, întotdeauna m-am recomandat ca fiind giurgiuvean. Firesc, nu? Conform spuselor lui Paler, acolo era „paradisul pe care îl bătusem cu piciorul” – locurile unde iubisem și fusesem iubit. Și, oricât de banal-derizoriu ar fi sunat, mi-am purtat cu drag și demnitate statutul de provincial de la malul Dunării pe oriunde am trecut, fie în țară, fie în afara ei, chiar dacă ar fi dat mai bine să mă declar „capitalist”.

Ce s-a întâmplat, însă, în ultimele zile, mi se pare de netolerat. Un oraș întreg de oameni care tac-mâlc în fața unei crime abjecte, prefăcându-se, ca penibilul-șef, că „Butoane nu e un clan, e o familie”. Și, în vremea asta, băiatul lui, UNUL DIN AUTORII MĂCELULUI, o șterge bine-merci din țară!

Dar în vremea asta, nimeni nu știe nimic și toată lumea tace. Primarul Iliescu „habar n-are cine e Butoane”, iar lumea nu ia o UNICĂ atitudine de bun-simț: să îl scuipe în față, pe stradă, ca pe omul care acoperă nu numai o stare de fapt, ci întărește imaginea unui oraș demonizat deja pe toate siteurile din lume (nu era rău dacă Luci ar fi „cumpărat Internetul”, cum a dorit acum câţiva ani…). Dar… e simplu: ar trebui să fie întrebat ORICE GIURGIUVEAN DE PE STRADĂ dacă are cunoștința de vreo legătură între primar și Butoane. Răspunsul nu ar putea fi decât unul singur, urmare a notorietății acestei alianțe. Fiindcă un proverb spunea că „Poti minti o data un ompoti minti de mai multe ori un ompoti minti de mai multe ori mai multi oameni, dar nu poti minti tot timpul pe toata lumea”.

Se pare însă că „toată lumea” nu include giurgiuvenii, care continuă să se lase tâmpiți. Eu însă, de azi, încetez să mă mai consider parte a acestei clise umane. E urât să renegi ceea ce iubești ori ceea ce te reprezintă? Păi asta e – pe mine nu mă reprezintă o atare stare de fapt, pe mine nu mă reprezintă acești oameni, care tac, cu capetele plecate. A murit un om, orice giurgiuvean e arătat cu degetul în lume (credeți-mă pe mine, am auzit atâtea în ultimele zile, în calitatea mea de giurgiuvean…) și toată lumea (inclusiv cei câțiva oameni valoroși din oraș) tace.

În consecință, de azi încolo, voi afirma că nu am idee unde m-am născut!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

9 răspunsuri »

  1. joker spune:

    „clise umane” sau clisme?
    🙂

  2. alexandra spune:

    Sa inteleg ca acum….esti un om fara amintiri…?

  3. ion spune:

    odata ( o dinioara- doua dinioare), am protestat in scris, fata de mizeria de neprivit din hala (caini , muste vii si moarte , biciclisti , mancatori si scuipatori de seminte). urmarea: amenintari telefonice de la organele de control(OPC, DSV) si diagnostic pus de un ziarist local – ipohondrie (!!!!).

  4. ion spune:

    deci asta e cu clisa

  5. c spune:

    Mă tot gândesc ce să îți răspund…

  6. ion spune:

    nu-mi raspunde! vino la o bere! tot acolo.

  7. c spune:

    … și tot în Giurgiu… 🙂

  8. Adrian spune:

    Ce ar putea sa faca un simplu cetatean in afara sanctiunii electorale in anii ce urmeaza? Pesimismul ma indeamna sa cred ca nici macar asta nu se va intampla.
    Te saluta un giurgiuvean care nu s-a lasat tampit si care crede ca ultima fraza din postare trebuie regandita. Macar de dragul „orasului tau”, cel pe care tu il cunosti.

  9. c spune:

    Adrian, sunt MULTE lucrurile pe care poate face un cetatean. Mai intai, renuntarea la statutul de „simplu”. Asocierea si luarea permanenta de atitudine, atunci cand anomaliile sunt evidente imi apar ca cele mai la indemana. Din nefericire, in zona despre care vorbesc obedienta este atitudinea majoritara…
    Cat despre mine… putin (deloc) mai contez azi in context giurgiuvean, asa ca punctul meu de vedere este unul cu conotatii strict personale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s