Am auzit atât de des fraze care conțineau cuvintele „nu am încredere în tine”, sau „am încredere în tine”, ori „ai/nu ai încredere în tine”, încât e momentul să consider un pic ideea cuprinsă în pârdalnicul de termen.

Încrederea… Asta e oarecum familie de cuvinte cu „credinţa”, nu-i așa? Iar credința supremă rămâne cea în divinitate, nu? Perfeeeect. Carevasăzică, încrederea supremă ar trebui să o avem în Cel-de-sus. Ori lucrurile nu stau tocmai așa. Dovezi sunt vaccinurile, digurile ori rezervele bugetare de calamitate. Ele spun tocmai asta: NU avem încredere în pronia cerească!

Păi… atunci… cum poate solicita încredere o ființă atât de fragilă ca omul, fie el chiar propria persoană? Și, concluzionând, nu e firesc să nu ai încredere în nimeni și în nimic, în afara clipei pe care o trăiești alături de omul de lângă tine?

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Un răspuns »

  1. alexandra spune:

    Nuuuu…!!! Am incredere in omul de langa mine….am incredere ca pot sta linistita spate in spate….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s