Dintre termenii detestabili cu care m-am întâlnit în viața asta, povestea cu „prioritizarea” are deja Oscarul pentru rol principal (negativ).

Ai ales-o pe ea, e limpede, sau e mai important asta decât copilul tău?, ori cum pui tu întotdeauna cariera ta pe ultimul plan…, sau tu te gândești vreodată și la mine? Toate, dar TOATE reproșurile de mai sus, de mai jos, de mai de-a-valea sau de mai de-a-dealul vieții mele conțin, strecurate pervers, prioritizări scoase pe nas.

Vrei-nu vrei, trebuie să alegi, să pui în fiecare zi ștampila pe buletinul de vot al ofertelor elecorale ale existenței tale, împănată cu programe și oferte ale vieții și ale celor care – vremelnic ori ba – ți-o populează. Și, nu știu cum, mereu ajung la concluzia că opțiunea a fost una nu-tocmai-bună (drăguț calambur, scrisesem MU-tocmai-bună…), ca să nu zic nefericită de-a binelea. „La baza oricărei nefericiri stă o comparație” scria cineva, încercând să sugereze că trasul cu ochiul în ograda vecină (chiar dacă vecinul ești tot tu, cel de mai ieri) este păguboasă. Dar de ce opțiunea, prioritizarea, ar fi mai puțin culpabile pentru nefericirile noastre?

Eu unul prefer să aleg să nu aleg, să nu îmi las călușul pus în gură pentru că am ales să tac, să nu mă las tăvălit în noroi pentru că am ales să mă așez, să nu mă las umilit în iubire pentru că am ales să îmi leg pe vecie destinul de cineva și numai de el. Poate că la capătul drumului se găsesc liniștea înțeleaptă, relaxarea recorfortantă și cuplul ideal. Dar, câtă vreme ea îmi atacă barbar și neelegant, bucuria de a tăcea, de a mă așeza, de a iubi, eu văd în prioritizarea paștelui mamii ei de viață călușul, tăvăleală și umilirea.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

12 răspunsuri »

  1. Irina spune:

    „Eu unul prefer să aleg să nu aleg” – nu exista asa ceva! cand alegi sa nu alegi tocmai ca alegi! Doar ca nu vrei sa iti recunosti tie sau altora ce ai ales sau ca ai ales „impotriva”. Nimic nu sta nemiscat si nimic nu sta neschimbat pentru ca nu alegi. Iar daca te asezi si iubesti atunci nu vad de ce ai tacea… de cand iubirea e pe acelasi prag cu tacerea?

    Vezi calus si umilire doar acolo unde nu vrei sa stai, dar prin alegerea de a nu alege nu faci decat sa nu spui ca nu vrei sa stai si atat.

    … parerea mea.

  2. c spune:

    Tăcerea era numai un exemplu, nu trebuie să o iei ad litteram. Cât privește nerămasul, știi cum e?
    Am jucat, demult, un rol într-un spectacol în care, după ce mă certam toată piesă cu „ea”, mă așezam pe scaun (era acasă la femeie…) și spuneam: azi nu mai plec nicăieri – trebuie să mă odihnesc și eu!
    Când alegi, te oprești. Tu vrei să te oprești? Vrei să te înțepenești în rutină? În deja-vu? Da, poate opțiunea îți oferă o căldură și o bunăstare, dar nu pot să nu îmi amintesc de o vorbă care spune cum că „foamea şi frigul mă ţin mereu tânăr”. Teama de a nu pierde ceva-ul ăla e cel mai important. Ori, opțiunea nu face altceva decât să îl bifeze…
    Bref, sunt de acord că opțiunea de a nu opta este, în sine o opțiune: CEA DE A NU ALEGE.

  3. Irina spune:

    Deci optiunea de a nu alege inseamna alegerea unui orizont deschis in care, daca apare ceva mai bun tu o sa fii pregatit si neretinut sa incerci. Da, libertatea este ceva important. Inteleg asta cel mai bine, dar vezi tu… cand esti constient de libertatea pe care ti-o doresti inseamna ca nici nu prea esti entuziasmat sa stai.

    Cand constientizezi dezavantaje in situatia data atunci inseamna ca alegerea a fost facuta indiferent daca recunosti sau nu. Si atunci optiunea de a nu alege devine un gest 140% egoist si fara scrupule, luand in considerare ca tii altceva pe loc: nici nu te dedici dar nici nu lasi… ceea ce, suna foarte rau si ar trebui sa iti dea de gandit. Libertatea ta se termina cand profiti de libertatea altuia de a alege in favoarea ta.

  4. c spune:

    Irina, tu scrii frumos (chiar foarte frumos), dar inexact. Și, ca să îți fie limpede, mă refer doar la ultima ta frază, sentențioasă rău. După logica ei, libertatea celuilalt de a alege în favoarea ta este direct agresivă libertății tale. Și – vai! – așa și este…

  5. alexandra spune:

    Libertatea este ceea ce-i permite intelegerea fiecaruia sa inteleaga. Tine in cea mai mare parte de gradul de CONSTIINTA pe care il dobandeste humanoidul intelectual. Nu poti implementa reguli despre libertate ptr cineva care isi traieste viata intr-o dependenta completa de propriile frici. Una e sa stii ca iti e frica si sa lucrezi cu frica ta pana te eliberezi de ea si alta e sa iti justifici frica gasind-o legitima si luptand ptr a salva strategia care te tine in acea frica. Prin urmare, Libertatea nu poate fi definita ptr toata lumea la fel

  6. c spune:

    Și frica e o parte a libertății. Iar uneori terapia poate însemna, pervers, tocmai accentuarea fricii, printr-o majorare de interes.

  7. Irina spune:

    Hm, mersi pentru compliment, dar te-ai luat fix de ceea ce am scris gresit. Hai sa reformulez: „Libertatea ta se termina cand profiti de libertatea altuia PENTRU a alege in favoarea ta.” si da, nu am zis nimic necunoscut. Dar vezi tu, exista un concept de a vedea situatiile, se numeste „brainstorming”… e un fel de sedinta in care participantii dezbat un subiect si vin cu idei si solutii dar nimeni nu are voie sa spuna „nu”.

    De ce este el benefic? Pentru ca omul tinde intotdeauna sa gaseasca explicatiile si argumentele in favoarea rezultatului la care vrea sa ajunga. Un fel de „da-mi toate informatiile realitatii, am sa ma ocup eu sa le deformez asa cum imi serveste mie”.

    Asadar, argumentele tale pornesc de la premisa gresita. Fa un brainstorming cu tine si ai sa fii surprins zic eu de ceea ce vei descoperi.

  8. c spune:

    Irina, cațavencian rău ce ai scris: cum adică să profiți de libertatea altuia??? Asta nu o poate face – ipotetic! – decât un om ne-liber. Ceea ce eu, slavă derului, nu sunt! În plus, dacă creștinul ăla (mda… sună ușor cacofonic…) e liber, păi… n-are decât să opteze „în favoarea mea”. Nu? Asta l-ar face… un om cu gust :-)!

  9. Irina spune:

    Pai nu prea e liber un om care se uita in zare stiind ca ceva interesant va veni de acolo dar tinand in spate, de mana, o alta fiinta. Nu, aia se numeste cum zicea si Alexandra mai sus, frica. „Vreau sa fiu liber, dar tine-ma de mana sa nu cad.”

    Si asa, ajungi sa te folosesti de libertatea acelui om pentru a lua decizii „cu plasa de siguranta” pentru „libertatea” ta.

    Cat despre moralitate sau scrupule, am mai spus mai sus, nu mai repet.

  10. c spune:

    Ne învârtim în jurul cozii… Irina, pricepe că un om LIBER, are inclusiv libertatea de a greși! Sau de a ține sau nu de mână pe cineva.
    Știi unde intervine ne-libertatea? Ca să merg în continuarea exemplului tău, când faci (ți se face) brânci sau când tai (ți se taie) plasa de siguranță.
    În plus,nu te face că nu auzi: dacă optezi pentru ceva/cineva care simți că îți face rău, e problema TA, nu a lui; dar ai avut ocazia opțiunii, ceea ce e perfect. Sau, ca să devin întristător de concret, dacă optezi pentru un partener care, dintr-un motiv sau altul, îți face rău, e bine: puteai să nu ai ocazia asta și el să îți spună „du-te, măi omule şi lasă-mă în pace!” Acolo să fi văzut dramă, dacă nu ai fi avut și tu posibilitatea de opțiune…

  11. Irina spune:

    Da, aici sunt de acord cu tine si stiam ca vom ajunge in punctul asta. Da, sunt de acord ca si celalalt trebuie si are optiunea sa isi foloseasca libertatea cum doreste inclusiv sa se detaseze. Dar si aici e destul de mult de interpretat pentru ca un cuvant bine spus, un gest corect aplicat pot „razgandi”…

    Si aici intram in niste discutii foarte complexe unde ar trebui sa luam un caz si sa il studiem pentru ca altfel lucrurile sunt mult prea generale si intelesul se poate pierde prea usor.

  12. c spune:

    Nu luăm un caz, pentru că devine prea personal, presimt, și ne inflamăm. Unii dintre noi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s