Am încercat, de curând, un soi de experiment. Am intrat pe trei bloguri, pentru a discuta în contradictoriu cu „proprietarii” lor.

Primul dintre ele era mai degrabă un soi de forum al unei pagini obscure (deși destul de active) de presă. Dar, deși dialogul în interiorul forumului era unul activ, intrusului de mine (intrus pentru că aveam opinii diferite de ale vizitatorilor săi, cu toți asemănător „coloraţi” din punct de vedere politic) i s-au acceptat comentariile, dar… atât. Nicio replică.

Pe cel de-al doilea blog – unul referitor la protecția animalelor – administratorul m-a contrat extrem de agresiv. Treptat, s-a mai domolit. Oarecum.

Al treilea era al unui politician, mult vizitat în ultima lună. Nu a catadicsit să răspundă acuzelor mele (insist, extrem de civilizat exprimate!), în schimb m-a combătut fratele lui. Urât, agresiv, înfundat, deși, paradoxal, persoana în cestiune se plângea că nu se poate polemiza cu invective triviale, ceea ce nu era cazul în ceea ce mă privea.

Concluziile mele? Mai întâi că, oricât ai încerca să impui într-un dialog pluralul de politețe – ntz!, nu ține. Mai apoi o altă concluzie este că nu se cunoaște de fel tehnica unei polemizări decente. A contrazice pe cineva te transformă în ochii respectivului într-un dușman cu gânduri teribile, într-un inamic pe viață și pe moarte. Da, am fost în Piața Universității, da, am scandat lozinci anti-prezidențiale, nu, n-am urlat îndemnul ăla cu „ieşi afară…”. Contrastul de opinii poate îmbrăca și alte forme decât înjurătura de mamă. Și asta nu știu deloc românii.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. Adrian spune:

    Persoane inerte, fara un exercitiu al polemicii civilizate. Ce-i scoate din inertie e dorinta de a se impune agresiv, cum altcumva daca nu prin insulte. Probabil sunt oameni care s-au inconjurat total de aprobatori, iar multi dintre ei isi apara aparatul de facut parale.
    E o vorba care tare mult imi place: „Nu te contrazic, doar incerc sa iti explic de ce am dreptate”. Poate ca trebuie sa ne aducem mai mult aminte de ea, nu mereu avem dreptate.
    Oarecum pe subiect, am vazut aseara filmul „Cea mai fericita fata din lume”. Am zis oau, cat de romanesc e (cliseu, stiu), cu o polemica fantastica sustinuta de manipulare si de nenumarate insulte

  2. c spune:

    Adrian, mi-ai amintit brusc de un moment trăit la Viena. Merită o postare separată, pe care… ca s- zic așa… ți-o dedic, fiindcă mi-ai inspirat-o.
    Pe de altă parte, am și eu o expresie la care țin mult, „învăţată” în adolescență de la un fost foarte bun prieten: DUPĂ PĂREREA MEA… Un adagio tot mai des uitat în discuțiile în contradictoriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s