Nu vă lăsați însă furați de titlu! Povestesc despre o întâmplare de acum câțiva ani, trăită în Viena. Absolut întâmplător, eram într-un grup de români rezidenți în capitala austriacă. Din vorbă în vorbă, au atacat un subiect care, se vedea, îi durea: modul în care sunt percepuți românii în Austria. Cu năduf, o fată a spus:
– Ei, na, doar știm bine: țiganii sunt de vină! De la ei ni se trage percepția asta îngrozitoare!
– Nu știu dacă e chiar așa, am intervenit, măcar că nu aveam nici cea mai mică tangență cu viața de emigrant, ci din simplu instinct de solidaritate cu o persoană care ar fi putut fi catalogată angrosist numai din motive rasiale.
– Oooo, ba da, a continuat ea. Uite, să îți dau un exemplu. Acum câteva luni, eram la ștrand și stăteam întinsă pe prosopul meu, când am văzut venind spre noi, lansat din dealul care era lângă bazin, un cărucior – probabil furat de undeva de la un supermarket – care ar fi putut să ne rănească destul de rău. Isprava era a unor țigani români. I-am auzit distrându-se, vorbind românește. Erau clar țigani de-ai noștri – le-am și spus vreo câteva!
– Vezi, aici greșești! De ce spui că erau „ţigani”? Erau doar niște tâmpiți cu creiere sparte. Nu culoarea pielii contează aici, ci faptul că erau tâmpiți. Puteau fi și austrieci, important era cretinismul lor. A împărți oamenii conform etniei e, însă… rasism, nu?
Fata s-a uitat la mine, s-a încruntat ușor, mai mult pentru ea, a tăcut câteva secunde, apoi a adăugat: da, ai dreptate, cred că m-am pripit.
Nu pot decât să cred – și să sper – acum, peste ani, că a făcut-o nu din lehamite, ci pentru că era atinsă de sindromul civilizației occidentale.
unsprezece 
Sa vin si eu cu reversul.
Nu pot sa spun din experienta personala, pentru ca nu am fost nici eu emigrant, insa din ce am inteles eu, romanii care se intorc in tara natala pentru scurt timp se descatuseaza. Asa cum o face un om de afaceri cand se duce intr-un concediu undeva intr-un peisaj estival, asa o fac romanii cand ajung in tara in ceea ce priveste conformarea. Odata ajunsi pot sa spuna: gata, sunt la mine acasa, pot sa arunc gunoaiele „unde vrea muschii mei”, pot sa incalc cu lejeritate diferite norme pe care in tara adoptiva nu as face-o. Poate ca si-au invatat lectia predata de fiecare mama: sa pastrezi aparenta atunci cand te duci in vizita undeva , esti politicos si civilizat iar cand ajungi acasa arunci ambalajul dupa fotoliu.
Adrian, CATEGORIC las mai întins cearșaful de pe patul de hotel când plec definitiv decât acasă. Dar asta nu înseamnă că acasă las dezastru. Grija pentru imaginea țării în afară nu mi se pare tocmai un lucru rău…
Asta cred si eu. Cu toate ca suntem blamati ca facem toate porcariile peste hotare, majoritatea romanilor incearca doar sa se adapteze, iar pentru a se adapta intr-o lume straina incearca sa fie mai buni decat erau in tara.