Într-un mod straniu, există nefericiri, eșecuri, ratări, mai importante în viața unui om decât jumătățile pline ale existenței. Sunt irosiri, trădări, nereușite care rămân ca matrice ale destinului personal, de care avem nevoie mai mult decât de etapele în care am biruit, dar pe care, de fapt, mai degrabă le-am „bifat”. Ne raportăm mai intim la o iubire neîmplinită, rămasă ca un etalon al idealului personal, decât la nevasta în acte (sau nu) care ne așteptă acasă, în fața farfuriei de ciorbă. Ne regăsim mai mult în acordurile de chitară ale melodiei compuse în liceu unei zâne candide decât în confortul arcurilor fotoliului din biroul directoral.

Iubim mai mult ceea ce nu am reușit să fim decât ceea suntem. Și asta nu doar pentru că, axiomatic, eșecul cel mai mare rămâne cel legat de ceea ce nu am îndrăznit să cutezăm. Nu! În fiece om există dorința vecină cu masochismul de a suferi, de a regreta. Avem nevoie de un eșec dulce, la care să visăm cu nasul în pernă, suspinând după ce am fi putut deveni, mai ales atunci când aripile prea mari cu care ne-a înzestrat natura ne fac incapabili de mers prin desișul uscat și modern al bulevardului.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s