Întotdeauna m-am întrebat: l-ar bate Spiderman pe Batman? Nicicând dilema asta nu mi-a dat pace… Adică, practic, dacă mâine băieții aștia doi s-ar hotarî să se încaiere și ar strânge o armată pentru cafteala lor, eu în a cui campanie m-aș înscrie? Pe bune, alegerea e nasoală rău! Adică, serios, sunt ok amândoi, e greu de pus ștampila pe unul din ei. După ce de-o viață știm că e musai să le facem galerie… După ce de mici ni se explică, ni se arată, practic, cui să îi dăm picătura aia de apă vie… Amândurora!

Eu unul am fost mereu fermecat, bunăoară, de personajele din Vrăjitorul din Oz… Hm…! Vă amintiți? Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul … Doamne, cât de dragi îmi erau! Pe unul – primul din ei – am avut maaaaarea bucurie să îl aduc chiar în fața unor săli de copii, într-un spectacol de acum câțiva ani. Mi-au fost atât de dragi! Mi-au FOST!

În ani, am înțeles că Sperie-Ciori, omul de paie, este, de fapt yesman-ul, lingăul, cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, omul fără coloamă vertebrală, râma de pe lângă cel așezat deasupra lui. Omul de Tinichea e la fel de rău – cel care, mereu, îți dă cu rigiditatea lui în cap, care sacrifică de dragul principiilor pe care le proclamă tot ce poate însemna negociere, nuanțare, joc al compromisului relațional. Cât despre leu, el este regele, judecătorul, obiectivul, cel mai mare dușman al omenescului care ar trebui să înțeleagă că obiectivitatea trebuie lăsată mașinăriilor, că ființa naostră e subiectivă, pasională și, de aceea, frumoasă.

A vrut domnul Frank Baum să spună altceva cu povestea lui? Nu mi se pare relevant – lumea care e lângă mine mi l-a „citit” altfel! Iar eu lângă ea trăiesc. Din păcate. Nu aveți un bilet în plus pentru regatul lui Oz?

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

3 răspunsuri »

  1. Adrian spune:

    Cred ca daca Batman ar avea vreun conflict cu Spiderman, s-ar ciondani ei ce s-ar ciondani, dar pana la urma isi vor gasi un inamic comun si se vor alia. E in natura lor :). Eu ii acord un plus lui Batman pentru ca e printre putinii super-eroi care au hotarat din proprie initiativa sa devina super-eroi, nu fortati de experimente medicale esuate sau alte nebunii. 🙂
    Cat despre Oz, nu m-a atras niciodata, mai bine urmaresti serialul omonim, ai mai multe tipologii acolo.

  2. c spune:

    Adrian, ne vedem peste 394 de ani. Vrăjitorul din Oz al lui Baum va fi în continuare o poveste de referință, serialul la care faci referire – nu. Știi de ce, da?

  3. Adrian spune:

    Ce facem, ne batem in Oz-uri?
    Vrajitorul care va fi de referinta va fi asta cu cicatrice pe fata, Potter parca ii zice :(. Eu il prefer pe Gandalf :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s