De două zile mă cert cu neonaziștii din România, încercând să explic că, după părerea mea, melodia asta merita să meargă la Baku, la finala Eurovision, fiind mai bună decât cea care a câștigat selecția:

Dracu m-a pus! Am fost taxat de forumiștii youtube drept țigan (?!?) și bălăcărit… ca la ușa cortului (faină comparație, în contextul de față!). Mie mi se pare că ce se întâmplă depășește orice imaginație! Trecând peste valoarea melodiei (faptul că mi se pare a fi cea mai bună e problema mea și, în definitiv, e o chestie de gust…), m-a scandalizat agresivitatea anti-țigănească a – mama ei de viață! – compatrioților mei. Care nu înțeleg câteva lucruri ELEMENTARE:

  1. Vorbim despre o melodie și despre un concurs de gen, iar noi ar fi trebuit să fim reprezentați de o melodie câștigătoare conform valorii ARTISTICE și atât! Putea fi cântată și în sancrită, nu mă interesa!
  2. Acceptând derapajele comportamentale, atitudinale, sociale și cum oți mai vrea să le numiți, ale țiganilor din țară (dar numai în fața cuiva care va recunoaște că ele trebuie tratate individual!), mă întreb: e normal să „amendăm” și manifestările creative valoroase ale lor? Cum vom reuși, în consecință, să îi determinăm să gândească în mod creativ și nu distructiv?
  3. În clipa când cineva este discriminat din pricina ORICĂRUI alt motiv în afara PROPRIILOR acte ori atitudini, se naște un precedent extrem de periculos care, într-o zi, îl poate lovi pe oricare dintre ei, fiindcă, într-un fel sau altul, fiecare reprezintă o minoritate (eu, bunăoară, fac parte, în comunitatea mea, din minoritatea artiștilor, a chelioșilor, a oamenilor cu ochi albaștri, a divorțaților, a doctoranzilor, și exemplele ar putea continua la infinit). Cine și ce le garantează lor că, într-o zi, aceeași societate nu va avea tendința să le persecute propria minoritate (orice se poate: trăim în țara în care, acum 20 de ani, pe străzi, se striga „moarte intelectualilor”!)

Și-uite-așa am fost înjurat de ei, românii, eu, țiganul blond, cu ochi albaștri și, conform arborelui meu genealogic, pe jumătate arian german…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

2 răspunsuri »

  1. Adrian spune:

    Ti-ai cautat-o cu lumanarea polemizand pe net pe subiectul asta, dat fiind ca este o colcaiala de dezaxati.
    1. Eu sunt cretin sau mi se pare mie ca nu e nici un tigan in gardul asta electric? Au facut acelasi lucru ca si castigatorii; mai mult, sunt mai cool, e o limba mai putin explorata;
    2. Ar fi fost o chestiune de „coaie” din partea noastra sa-i trimitem p-astia la drama Eurovision. Da frate, avem tigani, stim ce fac, iata ca sunt si oameni creativi printre ei ( dar din nou, eu nu vad tigan printre aia);
    3. Cica se distorsioneaza imaginea Romaniei!! hahahah; avem Taraful Haiducilor (astia-s tigani get beget) care umplu salile din toata lumea de o gramada de oameni si nimeni nu s-a declarat ultragiat;
    4. Mergand pe firul logicii, cat de retardati sunt „neonazistii” astia, sa fie in stare sa compare un act artistic (nejudecand valoarea lui) cu lucrurile ilegale pe care le fac tiganii prin afara.
    5. Eurovisionul este o manea cu esarfa si palarie (manea hipster).
    6. Evita pe viitor polemici de genul, daca vrei ca nivelul la stresometru sa ramana in limite ok.
    7. Parca te declarai fan Pink Floyd, na acilea muzica: http://www.youtube.com/watch?v=Yvwcjzt9fIs

  2. c spune:

    Adrian… DA! (poate cu amendamente la punctul 6 – sunt artrist, deci donquijotismul mi-a intrat în ADN…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s