Povestea se vrea a fi reală și datează din perioada comunistă. Este, cred eu, cea mai clară dovadă a limitelor sadismului uman. Și, dacă în locul animalului din istorisire, s-ar pune imaginea unui om (partener, subaltern, etc), se naște o parabolă cu tâlc.

Asemenea mai tuturor paranoicilor, Ceaușescu era un pasionat vânător, dar, din nefericire, pasiunea sa nu se prea întâlnea cu talentul. Era însă musai să existe trofee, iar cel mai grozav exemplar să fie unul prins chiar de el. Așa încât, problema se rezolvase simplu: cei de la ocolul silvic prindeau vânatul viu, iar acesta era azvârlit în cătarea armei mărețului vânător. Și astfel, pe rând, mistreți, urși sau chiar fazani, au plătit prețul pasiunii liderului comunist.

Într-o zi, însă, o întâmplare a reușit să pună capac acestei farse penibile și să se transforme într-o istorie hâdă. Un exemplar absolut superb de cerb carpatin a fost capturat și pregătit pentru „sacrificiul ritualic”. Dar, deși animalul era imens, Ceaușescu l-a cam ratat, astfel încât mai degrabă l-a rănit. Fapt care, desigur, nu l-a încântat cine știe ce, plecând destul de nervos de la respectiva vânătoare. Dar o minte luminată a rezolvat rapid problema: cerbul a fost luat, vindecat, făcut bine, iar apoi aruncat, peste câteva luni, din nou în bătaia puștii. Pentru a doua oară. Și ultima…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s