Semnat Manlio Sgalambro, într-o carte remarcabilă – În ce cred cei ce nu cred?, un comentariu la dialogurile dintre cardinalul Carlo Maria Martini şi Umberto Eco:

Răul social este un fleac în faţa răului metafizic: o faptă bună conţine negarea absolută a lui Dumnezeu.

Ea contestă organizarea lumii, atentează la ordinea care ar trebui să fie 

divină. Binele este cea mai mare tentativă de anulare a „fiinţei”. De aceea, ea nu se poate întemeia pe Dumnezeu, pe ceva care a generat o lume care se sprijină ontologic pe masacrarea reciprocă. Prin bine, îl negăm, aşadar, pe Dumnezeu.

[…] Alegând un om spre a fi aproapele, fratele nostru, contestăm Absolutul care ne prăvăleşte împreună în moarte. Fiindcă pentru noi muritorii, a dori binele cuiva înseamnă a dori ca acel cineva să nu moară.

A alege un om spre a ne fi aproape înseamnă a alege ca ele să trăiască. Cum se poate întemeia acest act pe un Dumnezeu „care ne cheamă la El”? Ille omicida erat ab initio: moartea noastră este conţinută în principiul ontologic însuşi. Săvârşim binele când alegem un „altul” drept aproape al nostru, spunându-i: tu nu trebuie să mori. […] Cum poate fi asociată ideea de bine cu Dumnezeu, care e însăşi moartea?

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s