Vizita prietenilor de la Theatre de l’Ange Fou (termenul nu e forțat, dintre invitații Măștilor europene, poate numai Django Edwards s-a apropiat atât de evident de noi) a semănat enorm cu o vizită printr-un muzeu. Unul excepțional, în care noi am fost atât vizitatori, cât și exponate… Straniu? Poate, dar numai pentru cine nu a fost acolo. Cine a fost, înțelege perfect ce spun: două zile am colindat prin muzeul mayerholdian al biomecanicii.

Întâmplarea face să mă fi reîntâlnit de curând cu principiile teoriei despre expresivitate motrică a marelui regizor rus, dar Corinne și Steven m-au pus în fața faptului concret: analizarea fiecărei tensiuni corporale, a tuturor articulațiilor și, mai presus de toate, desfacerea mișcării scenice în felii subțiri, de intenționalitate condusă mental. Sună complicat? Vă garantez că mult mai puțin complicat decât să o execuți!

Preț de două zile puteai înțelege de la învățăceii lui Decroux cât de complex devine simplul atunci când îl conștientizezi, îl coordonezi și îi dai sens neechivoc. Puteai avea, uneori, impresia că ți-ai făcut din gravitație un nou dușman; alteori – că ai două mâini stângi; iar în alte momente, să crezi că munca scenică în echipă este apanajul zeilor! Der, enormă calitate pedagogică a celor doi!, „cazna” la care erai supus nu îţi stergea zâmbetul de pe buze.

Sub ochii noștri, Corinne Soum și Steven Watson au re-trasat dimensiunile cunoscute ale plasticii corporale, prin migala și rigoarea mișcărilor simple parcă amintindu-ne o regulă valabilă atât în viață, cât și pe scenă: pentru a putea să alergi, trebuie mai întâi să știi să mergi bine!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s