Am colaborat în trei filme ale lui Sergiu Nicolaescu. Ar fi trebuit să o fac și în al patrulea, dar filmarile s-ar fi derulat în același timp în care eram prins cu repetițiile la Comedia erorilor, la Masca, așa încât…

Despre Supraviețuitorul – amintiri interesante, de la modul în care am luat cea mai scurtă probă din viața mea  (am intrat într-o cameră în care era regizorul, împreună cu asistentul Emil Zlotea, și, în chiar momentul în care am deschis ușa, Nicolaescu a zis: Ia te uită cum seamănă cu Yul BrynnerȘi… asta a fost tot), până la discuțiile adorabile cu Bendeac și Țeavă, din rulota actrilor de lângă Palatul Snagov, unde filmam, plus… multe alte amănunte dragi inimii mele.

Poker a fost mai scurt, parcă, mai pe goană, mai între două proiecte directoriale (eram director la Giurgiu…). El înseamnă însă  întâlnirea în lucru cu Mălăele,  cu Jean Constantin, cu Mircea Diaconu.

Cel mai special moment legat de Sergiu Nicolaescu a fost, însă, cel aparținând primului film – Francois Villon. IMDB-ul plasează producția în 1987, iar viața m-a plasat pe mine la locul potrivit – undeva la o țâșnitoare, lângă Universitate, vis-a-vis de librăria Eminescu, acolo unde un tânăr m-a întrebat dacă nu vreau să joc într-un film. Așa am ajuns în hoarda de figuranți a coproducției româno-francezo-vest-germane. Și… acolo s-a întâmplat! Eram într-o pauză de filmare, îmbrăcat în costumul – mult prea consistent – de studinte al acelor apuse vremuri, transpirănd timid, dar relaxat, tolănit pe o căpiță de fân din interiorul castelului reprezentat de decorul din curtea studiourilor Buftea, și moțăiam. Și, la un moment dat, mi-am crăpat ușor pleoapele și am văzut trecându-mi prin față o domniță, apoi un târgoveț, ceva mai încolo un cavaler stătea moale în șa…

Nu știu dacă aș fi făcut actorie, oricum. Copil de actori fiind, e posibil. Numai că, de la părinții mei, văzusem munca infernală pe care această meserie o presupune. Dar atunci, în chiar acel moment, m-a străluminat revelația șansei extraordinare pe care o poate cunoaște actorul, părtaș la bucuria de a trăi atâtea existențe (mai ales unele de nemaitrăit pentru un civil de rând…), în răstimpul unei singure vieți. Continuarea… ține deja de istoria personală.

PS: I-am mărturisit lui Sergiu Nicolaesu întâmplarea și faptul că, întrucâtva, îi datorez opțiunea pentru actorie, în timpul filmărilor de la Supraviețuitorul, pe când se odihnea, stând așezat direct pe scena de la Odeon. Mi-a zâmbit, amintindu-și de filmările de la acea producție. Și atunci am aflat: zâmbetul pe care îl afișa pe ecran, cel pe care îl consideram zeflemitor, superior și ușor forțat, nu era nici pe departe așa – pur și simplu așa zâmbea.

PS2. Pe aici, pe undeva, e și silueta mea…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

3 răspunsuri »

  1. angelliffer spune:

    De ce la categoria ,,neutre?”

  2. c spune:

    Aaaaa, nu – a fost o scăpare! Deja reparată, mulțumesc pentru observație!

  3. […] Capadopera sa, aşa cum consideră acest bloger, este filmul “Mihai Viteazul”, tot o producţie istorică, dar mult mai lungă decât “Dacii” sau alte filme regizate de Maestru! Există “acuzaţii” că Sergiu Nicolaescu a manipulat realitatea istorică prin filmele sale, dar pentru asta consider că regimul politic comunist este de vină, nu regizorul! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s