Am citit astăzi ASTA.

Sunt convins că în istoria acestui blog, se regăsesc numeroase opinii personale referitoare la toleranța în fața minorităților. În definitiv, cu toți avem zona noastră „minoritară”, în sensul păşirii în afara generalității, chiar dacă unul este mai înalt decât normal, altul are chelie, unul are o meserie rară, iar altul e văduv. Măsura în care aceste realităţi sunt sau nu acuzabile e, la rândul ei, relativă. De ce ar fi mai de condamnat un ţigan decât – să zicem – un îmblânzitor de lei? În plus, aș vrea să văd cât de ultranaționalist e un om întins pe masa de operație în fața bisturiului unui medic ungur. Și… atât.

Mă întorc însă la materialul cu pricina. Leonard Miron mi s-a părut întotdeauna un homosexual intelectual tipic. Moderat, îngrijit, mirosea prin ecran a parfum, lipsit de excese, jurnalistul antagonic unui Capatos, bunăoară. Dacă asta e de bine ori nu, fiecare are voie să judece în conformitate cu propriile espectații media. Eu unul nu înnebuneam după el – stilul prea soft poate deveni la fel de neplăcut ca și cel excesiv de hard. Deci – nu lui Capatos ori Negru, dar de evitat și Miron. A cărei eleganță mă anestezia.

Asta însă, repet, nu este decât o opinie subiectivă. Reacția mea este cu mult mai categorică în fața unui ecran pe care apare – exemplu deloc întâmpător – Fuego. Dar asta nu schimbă datele problemei. Ambii au un public-țintă căruia le place, iar prezența lor pe ecrane, chiar dacă riscă să diabetizeze gustul românilor, are măcar avantajul că nu e toxică (vezi-i pe Capatos ori Negru). Așa încât prestația lui media – SINGURA care ar trebui luată în seamă într-un incident de genul celui adus în discuție – ar trebui să vizeze apetitul spectatorilor și nu preferințele sale sexuale, a căror libertate este garantată prin lege .

Din nefericire, până aici se întinde compasiunea mea. Pentru că Miron face un lucru urât – după 20 de ani lovește nu în oamenii acuzați de atitudini anormale, ci în sistemul care domnește în TVR. Departe de mine gândul de a apăra acest sistem. Am auzit, de nenumărate ori, vorbindu-se despre aerul pesinențial care plimbă hârtiile prin birourile decidenților din televiziunea publică. Numai că omul nostru uită un lucru: timp de 20 de ani, a făcut parte din acest sistem, iar sistemul l-a îngăduit, i-a servit! Iar el, la rându-i, a fost una dintre imaginile publice ale sistemului! Iar curajul demascării acestuia ales într-un moment de criză denotă, dacă nu un caracter îndoielnic (al viteazului de după război), măcar o slăbiciune feminină…

Prima reacție a fost una de compasiune pentru Leonard Miron. Amintindu-mi, însă, cum, în momentele în care devenisem ținta a 2-3 forumiști deghizați (sub adăpostul a zeci de id-uri false) în „opinie publică”, și care au avut satisfacția de a mă crucifica pe net, aruncându-mi în cârcă sute de acuze, care mai de care mai năucitor de aberante, am ales să tac, pentru a nu legitima un dialog cu umbrele, dar și pentru a proteja de un scandal instituția teatrală pe care o conduceam. Uneori reacția poate fi cu mult mai dăunătoare decât tăcerea. Este și cazul realizatorului TV homosexual, care își asumă, ca pierdere colaterală, alterarea imaginii acelor oameni care muncesc onest într-o instituție-mamut.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s