Nu o lungesc prea mult, și așa postarea e peste dimensiunile mele obișnuite: mi-am întrebat câțiva prieteni cu dare de condei ce opinie au despre ADEVĂR. Am primit răspunsurile care urmează:

Delia HB

Adevarul meu e realitatea mea – asa am auzit spunandu-se de multe ori… Atunci inseamna ca adevarul tau e realitatea ta (pana aici, nimic neclar) dar, ce ne facem cand cand realitatile noastre ajung fata in fata, cand adevarurile fiecaruia se vor a fi unice?

Cătălina Sfetcu

De cate ori vine vorba despre ADEVAR, mi-o amintesc pe mama spunandu-mi, evident, cand incercam sa o pacalesc: Catalina, tu nu vei minti niciodata, pentru ca tu nu stii sa minti! Ce blestem a pus pe capul meu! Sigur, se intampla si minuni… Ma rog, cred totusi ca, de cele mai multe ori, spunem adevarul exact ca sa DOARA! In rest, ne menajam unii pe altii, din bun simt, mila, teama si asa mai departe. Mai mult nu stiu.

Claudia Ionescu

Adevarul…nu simt ca pot cuprinde notiunea asta cu tot ce ar fi necesar pentru a avea o opinie, intr-un fel cred ca as comite o aroganta si o indiscretie daca as incerca. pentru ca nu ar fi decat o incercare. Asa cum as putea incerca sa am pareri despre credinta, moralitate, bunatate, dreptate. Cum poate un om care este si bun si rau in acelasi timp, si moral si imoral, si mincinos si sincer, si credincios si ateu, adica amestecat, asa cum sunt eu sa isi faca iluzii legate de pertinenta unei pareri care vizeaza strict capatul luminos al lumii? Desigur, pot, dar stiu din start ca nu poti vedea piatra decat din afara ei. Altfel vezi doar un colt, o adancitura, o latura batuta de vant sau mangaiata de un val. dar nu ai cum sa descrii cu adevarat piatra. Iar noi, cumva, suntem inauntrul adevarului si poate de-aia nu putem sa punem mana si sa spunem „asta este”.

Catalin Macris

Adevarul este, dupa pararea mea, ceea ce se intampla atunci cand oamenii recunosc ce nu au putut sau nu pot ascunde. Caci, logic, relatand adevarul, fara a fi avut intentia de a-l ascunde initial, inseamna ca exprimi realitati mai mult sau mai putin subiective. Si deci, nu are nicio valoare morala sau ingerinta de vituosenie. Astfel, daca nu minti, nu inseamna ca spui adevarul, ci ca relationezi neutru cu oameni, evenimente si obiecte. Asadar, adevarul nu ar exista daca nu ar fi direct opozabil minciunii. Realitatea cenusie, plictisitoare versus imaginatie si emotii nebune. Si deci, adevarul e un abandon la personalitate si la „teroarea aia metafizica, traita cu cutitul pe vene”, asa cum bine delira Cioran.
Pana la urma, parerea mea, adevarul este un moft prea mare ptr niste fiinte care au avut nevoie de un decalog ptr a-si insusi -atentie, nu a regasi in sine! – cele mai elementare notiuni de bine si rau. Si apoi, cand nu ai nimic de ascuns, cand faci si exprimi doar realitati concrete, ce rost are sa mai existi daca nimic din ceea ce esti si reprezinti nu a fost slefuit prin ciocniri violente cu propria-ti constiinta?
Cu alte cuvinte, in viata este de preferat sa spui ADEVARURI, nu adevarul ptr ca, sa fim seriosi, fara minciuna nu ai nici cum sa te indragostesti, daramite sa se indragosteasca cineva de tine!

Adriana Sumanaru

Adevarul … la o prima vedere pare o notiune obiectiva si incontestabila, caci doar reflecta realitatea. Din punctul meu de vedere nu e chiar atat de simplu si cu siguranta nu este obiectiv. Realitatea o percepem fiecare diferit – mici diferente, luand in considerare faptul ca ne supunem acelorasi legi fizice si majoritatea urmam aceleasi norme sociale (si nu intru in detalii), care tin de fiecare individ – deci e subiectiva. Astfel eu consider ca este: adevarul tau si adevarul meu; iar adevarul meu este adevarul pe care il accept si adevarul pe care nu vreau sa il accept. Si pentru ca am o problema cu infloriturile si alterarea voita a unui mesaj, cand cer opinia cuiva adaug si o solicitare de sinceritate. Si stiu ca ceea ce voi primi va fi adevarat, in concordanta cu perceptia respectivului. Cand emit idei si transmit cuiva un mesaj, o fac respectand un adevar pe care eu il accept.

Dadal Cristinel

În teologia răsăriteană, sub aspectul exprimării, există două forme pe care le ia discursul despre dumnezeire. Un tip de discurs este cel catafatic, sau pozitiv, de genul Dumnezeu este sfânt, drept, bun, etc. Teologia apofatică, sau negativă, acceptă încapacitatea umanului de a surprinde în concepte esența dumnezeirii cât și insuficiența limbajului care se folosește de acele concepte. Și atunci, teologia apofatică spune că nu poate spune nimic complet adevărat despre Dumnezeu, ci poate exprima corect doar ceea ce Dumnezeu NU este.
În conformitate cu propriile convingeri, fac și eu o delimitare în sensul următor: vorbesc despre adevărul dinspre Dumnezeu spre oameni și adevărul dintre oameni.
Pe primul îl afirm pozitiv, ca pe desăvârșita concordanță între ființă și exprimările în exterior.
Despre adevărul dintre oameni însă, nu mă pot exprima pentru că pur și simplu nu cred într-un garant obiectiv al adevărului.
Dar, din experiențele de până acum, pot încerca să afirm că adevărul NU este anumite lucruri cu care e confundat. Adevărul nu este libertate, demnitate, putere sau dreptate.
Dacă x spune că lumea este tristă pentru că asta e convingerea sinceră a lui, atunci el spune un adevăr, degrabă combătut de afirmația lui y că lumea este veselă. Amândoi exprimă adevărul, în aceeași măsură în care un copil desenează 3 linii pe o foaie de hârtie și susține că pe hârtie este un cal. Și el spune adevărul. Nu cred în adevărul absolut, raportat la uman. De altfel, nu cred nici în folosirea termenului ca substantiv – adevărul. Ce e asta? O abstracțiune. Cred că termenul nu are aplicabilitate decât ca adjectiv, ca element descriptiv. Un lucru, o afirmație, un gest, un act poate fi adevărat sau nu. Adică în conformitate sau nu cu interiorul.
Apropos de sinceritate. Știi de unde vine termenul? Antichitate. Nu toți sculptorii aveau geniu. Și atunci, imperfecțiunile rezultatului final erau îndreptate cu ceară topită și modelată pe piatră. Dar o astfel de operă era mincinoasă. Cele cu adevărat valoroase erau cele la care artistul nu avea nevoie să recurgă la astfel de retușuri, erau opere sine caera, fără ceară.
Și un ultim cuvât de la idiotul lui Dostoievski : Dacă mi s-ar dovedi științific că adevărul nu este la Hristos, m-aș lepăda de adevăr și aș rămâne cu Hristos.

Cristi Bratescu

Adevăr? S-au spus atâtea despre adevăr, Cosmine, încât nici nu mai știi ce să zici. Să-ți răspund în citate? Gen: ”Truth? You can’t handle the truth!” sau: ”The truth is out there.” (a nu se traduce prin ”adevărul e colo-șe, ni” :D) Ar fi nevoie de o dezbatere socratică pe tema adevărului ca Adevăr (idee). Ar fi nevoie să stabilim o dihotomie: adevăr-real. Apoi, mai e și tema: ”cum spui adevărul?” Adică ceea ce spui e întotdeauna adevărat? Poate că persoana care face enunțul în cauză îl consideră adevărat. Dar esența celor spuse e adevărată? Și uite așa… ajungem în fundături filozofice. Uneori, am impresia că și adevărul ăsta e ceva relativ. Ca timpul. Ca viața. Ah, uite, tocmai au postat prietenii de la În Linie Dreaptă ceva pe tema asta, un citat al lui Maggie: „Of course it’s the same old story. Truth usually is the same old story.” -M. Thatcher

 

Opinia mea? Bănuiesc că e evidentă. Atâtea adevăruri frumos exprimate… Mulțumesc mult pentru toate. M-au reînvățat ceva. Nu, nu despre adevăr. (Rămâne ascuns și irelevant, la o adică. Oricum, mult mai nesemnificativ decât frumosul sau omenescul.) Ci despre șansa de a avea prieteni cu opinii diferite și justificate. Ale căror adevăruri s-au întâlnit aici atât de frumos…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Un răspuns »

  1. Vica spune:

    Si, pentru ca s-au citat atatea personalitati din cele patru zari ( si nu numai ), iata si o zicere a la Romania pitoreasca, ” bobul de roua din poarta casei mele” , intre noi fie vorba cu nimic mai prejos :
    ” Itic sau Strul ( unul dintre ovreii astia dati dracului de destepti ) se duce odata sa asiste la judecata unui rabbi vestit pentru intelepciunea lui.
    Si se ridica primul impricinat, si-si spune pasul, si rabbi se gandeste si zice : – Ai dreptate !
    Si se ridica si-al doilea pricinat, si-si deapana povestea, iar rabbi se gandeste si zice : – Ai dreptate.
    – Dar, Rabbi, – sare-atuncea Itic al nostru – dar, Rabbi, nu se poate ca si unul si celalalt sa aiba dreptate ! Si Rabbi se uita lung la el…se gandeste … si zice… : – Si tu ai dreptate …”
    Multumesc pentru provocarea lansata prietenilor tai si multumesc lor pentru invataturile si re-amintirile venite dinspre ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s