Am realizat demult că una dintre nefericirile mele (pesemne cea mai mare…) este că nu am reușit să ajung eroul copilului care am fost – nu arăta de fel așa adultul agreat de imaginația și proiecția celui care eram acum 35 de ani… Cosmin cel mic.
Deunăzi, însă, am realizat că aș avea , totuși, încă două oportunități de reconciliere cu propriile proiecții: fie să devin adultul de care bătrânul care voi deveni să fie mândru, fie bătrânul cu care maturul de azi s-ar mândri…
Anunțuri
Bravo Cosmin, ultima fraza poate devein o replica de intrare la teatru!!!