Una dintre cele mai mari nedreptăți mi se pare a fi tratarea ca adevăr absolut a ideii conform căreia „îndrăgosteala” ar fi inferioară iubirii. Anumite limbi – și nu oricare, ci chiar mărețele engleză și franceză!!! – o asociază cu verbul a cădea, deci cu o prăbușire, cu un dezastru (falling in love, respectiv tomber amoureux)!!! DE CE?

Dacă stau bine să mă gândesc, nici nu sunt convins că iubirea e un sentiment. E o stare. Şi chiar că STA-re! Este un fel de-a fi al lucrurilor. Mai aproape de felul de-a fi armonios al lucrurilor decât de trăire (de-aia unii o asimilează, in extenso, ordinii universale, iar evlavioșii – ideii de divinitate). Sigur, nu e de colo, iubirea pare a fi forța – unica! – responsabilă de felul în care se învârt motoarele a tot ceea ce există în forma în care există, inamic al entropiei. Deci – oricum, e de bine!

Dar îndrăgosteala… (Atenție!, folosesc special termenul îndrăgosteală și nu îndrăgostire, pentru a evita alunecarea spre acțiune, deci spre verb, care plasează termenul, prin comparație, în zona imediată – suna mai nedrept-prezent m-am îndrăgostit decât categoric-eternul iubesc…) Păi aici e minune curată! Avem de-a face cu o experiență la limita incredibilului și a extazului! Am putea spune că suntem în fața stării de grație sau de excelență! Iubirea pare, în consecință, fixată în perpetuu, îndrăgosteala în mirific!

De-aia, probabil, varianta ideală ar fi, de fapt, ca relația cu persoana de lângă tine să fie cea de permanentă și zilnică îndrăgosteală! Și da, eu chiar aș alege să cad mereu. În sus!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s