Mi-am amintit deunăzi de istorisirea unuia dintre profesorii mei de limba și literatura română din generală care, obsedat fiind de importanța virgulelor în fraze (obsesie transpusă în notarea lucrărilor elevilor) s-a pomenit într-o zi cu un referat bun, dar fără urmă de sus-numitul semn de punctuație. Ele, virgulele, erau însă, frumos și ordonat înșirate la finalul materialului, cu mențiunea: „Pentru că știu cât de mult înseamnă pentru dumneavoastră rigoarea folosirii virgulelor, nu am vrut să risc, așa că vi le-am trecut aici, pe toate, în finalul lucrării!” (Slavă cerului, domnul profesor Melu Lobda avea umor!)

Amintirea a fost legată de obiceiul unor persoane pe care le cunosc de a încheia relații adăugând la sfârșit un pumn de virgule, puncte, semne de exclamare, semne de întrebare, sentimente, mărturisiri… Necazul e că ceea ce se vrea o anexă, îmi apare uneori ca fiind nimic altceva decât o erată, un simbol al unor erori impardonabile de corectură și cap-limpede de pe traseu…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s