Era prin 2000, parcă. Vizitam pentru prima dată Germania, cu bunele și relele ei – primele în mod evident mai multe. În ziua despre care amintesc, mersesem, împreună cu vara mea, la o ștrand. Lume mulță. multe femei bătrâne, dar și fete singure. Lipsă totală de mârlani care să comenteze aspectele de mai sus. La un moment dat, o gașcă de ruși sparge un pepene și îl mănăncă, bucăți. Coji, sâmburi. Porcăreală. În paradisul de acolo, o pată neplăcută de culoare, gândesc. Și plec în bazin. Când mă întorc, după vreo douăzeci de minute,rușii plecaseră, dar curățaseră TOT în urma lor!

În fine, una peste alta sentimentul de civilizație era unul total. Și totuși, ceva s-a întâmplat, ceva care, la vremea respectivă, nu mi-a trezit reflecțiile de acum (vârsta?) Bazinul era olimpic, cu platforme de sărituri, ca la carte, de la înălțimea de un metru, trei și zece. Puștimea se îngesuia. Sau, mă rog, se înghesuia e un fel de-a spune – săreau toți, până se plictiseau, de la un metru, apoi puneau un opritor în fața trambulinei respective și treceau TOȚI la următoarea și așa mai departe. Deci – disciplinat. Neamțu-i neamț și în distracția goală.

Ajunși la zece metri însă, au început o serie absolut îngrozitoare de salturi, în care schepsisul era să aterizezi cât mai aproape de marginea bazinului, Unii reușeau să o facă aproape milimetric, spre entuziasmul și admirația celorlalți. Riscul însă era enorm. Un calcul mai stângaci al elanului ar fi însemnat o tragedie! Gând pe care nu m-am oprit să i-l împărtășesc și Ruxandrei.

_ Ah, da, acum vreo săptămână chiar a dat unul cu bărbia de margine și acolo a rămas.

– A murit???

– Da.

– Păi și cum de le mai permite administrația ștrandului nebunia asta?

– Și ce ai vrea să facă?

– Să li se interzică!

– Poftim??? Sunt oameni liberi!

La momentul respectiv, argumentul ei m-a lăsat mut. De admirație! Mi s-a părut uluitor aspectul sacrosanct al libertății de manifestare și de opțiune. Democrația în forma maximă! Azi, însă, mă îndoiesc tot mai mult într-o atare politică. Cea a degrevării de vină, a permisivității totale, inclusiv în zona unde viața unor copii teribiliști poate fi prețul plătit pe altarul unui principiu care, până la urmă, își dovedește rigiditatea. Pentru că, acolo unde un om moare accidental, poate fi invocată neșansa; dar, în cazul în care exista posibilitatea eliminării unei astfel de tragedii, cei care nu se îngrijesc de eliminarea unui atare pericol, prin orice mijloace, se face răspunzător de nenorocire.

PS. Orice asemănare cu politica unui stat care permite liberul acces la pregătire a tinerilor în specialități de care știe că nu va avea nevoie în viitor ori într-un procent cu mult peste cererea reală a pieței – măsurabilă atât de simplu! – este pur întâmplătoare. Nu-mi voi permite niciodată să spun că un atare stat ar fi, de fapt, o junglă, guvernată de principiul se salvează cine poate!. Ar fi – nu-i așa? – o părere profund antidemocratică!

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s