Revelionul 2013 m-a găsit la Cluj. Oraş curat, aerisit, respirând european. Lipsa luminilor în exces şi a ostentaţiei cu care eram obişnuit la petrecerile dintre ani de acasă, dublate de liniștea trecătorilor, mi-a nascut o senzatie de societate în usoara hibernare.
La spectacolul propriu-zis, altă bizarerie:  lipsa inflației de vedete pe centimetru pătrat, tipică sindrofiilor sociale corespondente petrecute în regat. În locul ei – un amfitrion de-al casei, îndrăgit nu doar de clujeni, ci de mai toţi ardelenii – Aurel Tămaş, a cărei prestaţie, însă, m-a contrariat nespus.
Astfel, în jumătatea de ceas cât am stat în piaţă, mi-a fost dat să îl aud de cel puțin cinci ori spunând:
– Haideți să cântăm şi să chiuim ca să se audă până în Bucureşti, să moară de necaz cei de-acolo că noi ne distrăm mai bine!
Când te raportezi întruna la cei din capitală, oricât de occidental eşti ori te pretinzi, în mod categoric ai o problemă!

PS. Povestirea mea nu e, de fapt, numai despre Tămaş şi despre clujeni; ea îi vizează, de fapt, pe toţi cei care îsi trăiesc viaţa sau cariera gândind mai mult la alţii decât la ei înşişi.

image

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s