Înțeleg tot mai mult care este cauza cea mai profundă a adevăratei mele întâlniri cu scena. Ani în șir am considerat că ea se datorează capacității teatrului de a fenta rutina, de a schimba destinul, de a îți oferi, astfel, posibilitatea de a fi, pe rând, când prinț, când cerșetor, pentru a nu te plictisi în carapacea unei existențe lineare.

Astăzi cred că, de fapt, altul este motivul pentru care scena mi s-a lipit de talpă pe drumul în viață. El ține de nevoia de a trăi pe de-a-ntregul fiece secundă, făcând din ea unicul și irepetabilul tău reper. Oricine a urcat pe scenă știe că, odată ratat momentul în timpul unui spectacol, el nu se mai întoarce, chiar dacă poate exista iluzia următoarei reprezentații. Personajul căruia îi dai viață în ACEA zi s-a irosit, și-a ratat destinul. Pentru că poate aceasta este marea lecție pe care o predă teatrul – poți lupta împotriva minciunii comprimând adevărul într-o singură clipă, uitându-le pe celelalte. Pentru că acea clipă nu se întoarce, iar tu ești singurul responsabil de ratarea ei. Ca-n viață.

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s