Ani de zile m-am considerat, cu mai mare sau mai mică jenă ascunsă, ateu radical-stângist. O suna ca dracu’, o fi total politically incorrect, dar așa consideram că stau lucrurile. Și am ținut-o langa ani în șir, convins că mă cunosc suficient de bine cât să îmi asum o autocaracterizare eronată.

Pe rând:

Mai întâi că nu-s ateu. Agnostic sună mult mai aproape de adevăr. Și, serios, nimeni nu poate contrazice un agnostic – nici ateii, nici bigoții. Pentru că agnosticismulul este „Punctul de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu”. Just! Rațional este imposibil să afirmi (in)existența lui Dumnezeu. Asta consider și acum, Eu privesc uimit „corola de minuni a lumii” și mă bucur să îi constat ARMONIA. În care CRED. Acum… dacă cineva vrea să o numească nu armonie, ci Dumnezeu, nu are decât să o facă. Continui să cred că vorbim despre același lucru.

Există însă și o conotație profund protestatară în opinia mea la adresa credinței – zona unde ea devine instituțional-filozofică și se pervertește în religie – construcțiile aberante care îmi bagă mie armonia în canoane morale (???), mă pălește în moalele capului cu amenințări apocaliptice ori infernale post-mortem și mă și împinge să îi crăp capul fratelui meu de altă religie. Nu cred că omenirea a inventat ceva mai odios decât religia. Oricum, nu a inventat ceva mai pervers. Ateii îl neagă pe Dumnezeu (oricum, niște nefericiți și ei, mai ales vehemenții…), dar religioșii îi dau la gioale, preaslăvindu-l și încălcându-i principiile la greu! Și unii și alții sunt vehemenți în (ne)credința lor, nelăsând loc de dialog. Și asta e odios. [Nimic din ce am afirmat mai sus nu respinge posibilitatea ca, atât între atei cât și între religioși să nu poată exista oameni minunați!]

Stânga? Poate. Habar n-am. Exclus însă radical-stânga. Exclus comunismul. Comunismul a însemnat sumedenie de lucruri bune – în principal intervenționismul statal, manifestat printr-o organizare logică a politicilor sociale (serios, e normal ca cetățeanul de rând să fie în imposibilitatea de a își permite un spațiu locativ?; e normal că ies pe bandă rulantă absolvenți de medicină care nu țtiu să facă o amărâtă de injecție, garție liberalizării învățământului?; e normal că orașe întregi au colapsat din pricina faptului că tot patrimoniul zonei – așa-numitul avut obștesc – a încăput pe mâinile unor bandiți?). Comunismul a însemnat însă frig, beznă, o alimentație deficitară (ca să mă exprim duios…), obtuzitate și tezism. Nu are cum să îmi fie dor de așa ceva. Dar, dacă sunt nostalgic după ceva ce se manifesta în anii ăia, ei bine, îmi este dor de STAT, de acea formă de organizare socială căreia i-a luat loc jungla de azi. Idelior utopice și adeseori (nu mereu!) propagandistice le-au luat locul cinismul și atomizarea…

De fapt, există o concluzie comună a repoziționării mele pe cele două planuri – spiritual și social. Jinduiesc după o lume a oamenilor demni. Și a dialogului dintre ei. Demni atât în față opiniilor spirituale, cât și a poziționării în societate. Și, probabil, voi rămâne cu dorul…

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s