Astăzi, oarecum beteag (a se înțelege – cu o mână ușor luxată), am debutat în ministagiunea de Moș Crăciun, la o „Grădi” undeva în Drumul Taberei. Nu știu, dar, în ciuda celor treizeci și ceva de ani de scenă, mereu am trac atunci când pun costumul roșu pe mine și mă pregătesc să dau piept cu emoția copiilor, care, pe mine unul, mă fascinează și mă timorează în egală măsură. Așadar, odată intrat în sala de festivități a grădiniței („După a patra poezie intrați, da?„), asistam, alături de vreo cincizeci de adulți cu smartphonurile în mână și încordarea pe chip („Așa era poezia aici, Viorico?„), la o demonstrație de șarm și candoare, gândindu-mă cum va trebui să abordez echipa de douăzeci și doi de pitici din fața mea la finalul serbării (moment pe care îl așteptau tropăind de nerăbdare), când… am realizat!

Am realizat că urma să spun ceea ce toată lumea (se) aștepta să spun: Copiii, știți că Moșul știe ce ați făcut voi tot anul, pentru că vorbește mereu cu părinții voștri. Și știe și când faceți câte o năzdrăvănie, sau află când v-ați supărat părinții sau când nu îi ascultați. Și totuși, pentru că ați cântat așa frumos… bla… bla… bla…

Și, înțelegând că asta urma să spun, m-a cuprins o tristețe nețărmurită. Mă uitam la gâlmele dinaintea mea și am realizat că urmează să le ridic în fața ochilor imaginea unor părinți turnători, a unui Moș Big Brother și a unor hatâruri pe care, deși nu le prea merită, soarta, cu o generozitate mărinimoasă, li le face… Am realizat că asta se înțelege prin spiritul sărbătorilor – o tabula rasa a imperfecțiunilor de peste an. Așa am înțeles-o eu, așa am dat-o mai departe. În consecință, am tras aer în piept, m-am uitat la ei, și am spus…

Copiii, știți că Moșul știe ce ați făcut voi tot anul, pentru că vorbește mereu cu părinții voștri… Acolo însă… ceva s-a șuit… Sau nu… NU! Ceva s-a îndreptat! Pentru că am continuat așa: Și, știți, vreau să vă spun un secret – părinții voștri sunt foarte timizi. Asta înseamnă, știți voi, rușinoși. Și mi-au spus că le-a fost rușine să vă spună de fiecare dată cât de mult vă iubesc și cât de fericiți sunt că au niște copii atât de buni! Da! Suna mult mai bine așa!!! Așadar, am continuat: Și, tot pentru că sunt foarte rușinoși, m-au rugat pe mine să vă spun că ar vrea tare mult să cânte cu voi unul dintre colindele pe care le-ați cântat mai devreme. Ce spuneți de Florile dalbe? Vreți să îl cântați împreună cu ei? Apoi, Moșul s-a întors către sala rămasă un pic nedumerită și a urmat, cu o voce parcă un pic schimbată: Haideți, s-ar putea să fie singura ocazie pe care o aveți anul ăsta de a cânta împreună cu copiii dumneavoastră un colind… Iar ce a urmat a fost… bine.

Nu știu, poate mă înșel eu, dar, așa cum spuneam, cred că azi, cel puțin în ochii a 22 de pitici (dacă nu și a 44 de uriași) l-am cam salvat pe Moș Crăciun. (Mi-)e bine. Pot să îmi pregătesc liniștit bradul…

 

11

 

Anunțuri

Despre c

http://www.facebook.com/11februarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s