Poţi salva o viaţă printr-o simplă donaţie la: SMS 848 – 2 Euro/apel in retelele Orange,Vodafone, si Cosmote. Servicii oferite gratuit. Nu se percepe TVA.
0900 900 563-2 Euro/apel in reteaua Romtelecom
0900 900 565 -5 Euro/apel in reteaua Romtelecom
0900 900 567 -10 Euro/apel in reteaua Romtelecom
Servicii oferite gratuit. Nu se percepe TVA.
Scurt şi simplu (cred cu tărie că cele mai digerabile posturi sunt cele scurte, concise, bătăi de aripi de flutur ale gândurilor):
Ieri am luat-o pe trotuar pentru că un şofer venit de pe sens invers a catadicsit să oprească lângă o altă maşină, deşi strada avea doar două benzi. Şoferul care dublase era în maşină, noi, ăia de ne-am cocoţat pe zăpada de pe trotuar eram cel puţin patru (şoferi, evident…)
Azi mi s-a îngropat roata din faţă-dreapta într-una dintre gropile căscate de zăpada din carosabil. Întuneric. Naşpa. Din faţă – un taxi care nu avea pe unde să treacă. Fază lungă, intermitentă, dezaprobator. (“Ăsta o crede că îmi face plăcere să stau în mijlocul potecii?”) Jos din maşină, împins maşina, scos din gropan. Taxiul trece pe lângă mine, geamul şoferului se lasă: “Îmi cer scuze, nu am ştiut că sunteţi blocat şi nu puteţi înainta!” Zâmbetul meu. Seara se face caldă.
Căt de simplu e medicamentul izbăvitor, puratător de fericire. Se numeşte civilizaţie.
O întrebare năucitoare în simplitatea ei:
ALEGI SĂ FII FERICIT SAU SĂ AI DREPTATE?
Nimeni nu scapă de ea, nimeni nu scapă de răspuns.
Ei nu, nu tocmai jocul ăla extrem care se confunda cu taxa pe prostie! E vorba despre evoluţia noastră. Să mă explic…
Conform noii legislaţii, pe statul de funcţii al instituţiei unde vieţuiesc nu mai există categoria a III-a. Prima, a doua şi debutant. Aşa că debutanţii rămân debutanţi, ăi mai mici se fac măricei, devenind secunzi în ale categoriei, iar ăia mari… Nu e rău!, nu-i aşa?
Auirea! Un ins categoria a IV-a, proaspăt convertit în categoria a II-a, îşi păstrează banii de categoria a patra!!! El e, aşadeci, a II-a doar pe hârtie. Sau, altfel spus, pe cartea de vizită! Îl încălzeşte cât pe mine jacuzzi-ul lui Bill Gates!
Acum câţiva ani (multicei), Dinescu avea o emisiune proprie la Realitatea. Acolo, în chiar săptămâna în care eram admişi în NATO, a filmat un puştiulică, undeva pe o uliţă dintr-un sat, care era încălţat cu un papuc de plastic într-un picior şi, lipsindu-i cel de-al doilea papuc, pe celălalt picior şi-a… desenat cu pixul perechea!!! Iată cum am intrat noi în NATO!, spunea atunci Dinescu!
Tot aşa e şi cu pomovările generate de legea salarizării unice…
Pe un (alt) blog, unei colege i s-a argumentat că îşi poate permite o opinie personală fiindcă nu este în postura cuiva disponibilizat. Interesant punct de vedere. Şi tipic românesc.
Nimeni nu spune “băi ce (mai) bine trăieşte cutărică fiindcă e mai bun decât mine!”, ci “mai ce fură cutărică!”, “măi ce se culcă cutărică cu cutărescu şi d-aia e favorizat!”, etc, etc.
Îmi amintesc filmul lui Caranfil în care Florin Zamfirescu era poetul din Gara de Nord care recita o poezie contra 50 de grame de vodcă. El se considera un mare poet, evident neînţeles, asimilabil lui Eminescu… CUM să-i explici unui atare personaj că el, de fapt, nu există, că valoarea lui vieţuieşte EXCLUSIV în propria-i imaginaţie?
Liota de rataţi care îşi irosesc viaţa ar trebui să înţeleagă că, de fapt, DESTINUL (atât de crud şi de nedrept cu ei…) ESTE PROPIUL LOR CARACTER…
P.S. Altminteri, am avut ŞI azi o sală arhiplină şi receptivă la “Duelul”, care ne-a rechemat la rampă… ASTA CONTEAZĂ!
Nu, pe bune: chiar nu vedem cum ne-am înconjurat de rău şi răi? Este inadmisibil cum, în orice colţişor din viaţa noastră, a dat buzna POLITICUL. Nu mai ştim să vorbim despre altceva ori altcineva. Este de-a binelea vomitiv cum le-am deschis uşa preocupărilor noastre curente, cum am lăsat politicienii să se transforme în vedetele vieţii noastre.
Bun, pot teoretic să înţeleg că politicienii sunt de când lumea băieţii ăia răi care vor să ne tragă pe sfoară şi să ne păcălească luându-ne votul, că s-au confundat atât de mult cu meteahna asta încât cei trei-patru oneşti pe care îi cunosc par mutanţi, că societatea civilă e cea care ar trebui să ne ajute (dar n-o face!!!, pentru că nu există). Ce nu pot pricepe, însă, e cum le permitem în continuare să aibă parte de celălalt vot al nostru, mult mai masochist; votul interesului real, votul energetic, votul care ne animă în certuri pe teme politice la un pahar cu vin, care ne face să îi privim la televizor, să urmărim talk-show-uri care nu a u schimbat nimic până azi (şi e greu de bănuit că o vor face de acum ‘nainte…). De ce ne lăsăm violaţi de bunăvoie? De ce ne înconjurăm de rău?
Am aflat cum se face că atâtea oraşe sunt luate “pe nepregătite” de iarnă. Pe căldură, primăriile fac contracte cu firmele de deszăpezire. Evident, în urma licitaţiilor. Câştigă cei mai buni. Dacă nu fac asta, argumentând că vor să facă economii la buget, sperând că nu o să ningă, în cazul ninsorilor, se intră în procedură de urgenţă şi se contractează firmele de deszăpezire prin încredinţare directă. Adică fără licitaţie. Adică pentru cine trebuie.
M-am întâlnit astăzi pe stradă cu cineva care mi-a spus când ne-am despărţit: “Şi nu uita: iarna nu este un anotimp, este o ocupaţie!”
Nueste o “gaselniţă” nouă. Ca el au fost atâţia înainte… De la Hamlet la Chaplin. Antisociali, nearanjaţi în ordinea firească, naturală, a societăţii. Cei care, într-un fel sau altul, dădeau cu tifla omenirii, neintegrîndu-se de fel…
Profilul actual al antisocialului este însă unul aparte. Fie el Dezbrăcatu, fie Sasha Cohen. Antisocialului de astăzi îi lipsesc două elemente, fără de care devine un anahist şi un real pericol public. El loveşte, dar nu se lasă lovit. Înjură, dar nu primeşte sudalma. Nu are aerul unui Stan că se poate clătina + este nebun, dar măreţ. Mult mai măreţ decât bufonul cetăţilor, care îi permiteau să râdă chiar şi de potentaţii vremii, în schimbul, însă, unei scatoalce.
Îi lipsesc candoarea şi autoironia. Şi când lipsesc astea…
Ieri, la sfârşitul programului (ora 11. Seara), mi-am amintit un pasaj din “Călina roşie” a lui Suksin: “Am trăit cât ar ţine un cântec, dar l-am cântat prost. Păcat, cântecul era tare frumos”.
Comentarii recente